Incendiu puternic la o locuinţă din Stoicăneşti

Redactia
Pompierii Gărzii Stoeneşti au intervenit, marţi, în jurul orei 17.00, în comuna Stoicăneşti, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa unui bărbat.
Militarii s-au deplasat la locul solicitării cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. În sprijinul acestora a venit şi o autospecială de stingere de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Stoicăneşti.
 
La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi degajări mari de fum, la acoperişul casei şi la bunurile dintr-o cameră de locuit. Pompierii au reuşit izolarea şi lichidarea incendiului, în limitele găsite, reuşind astfel să salveze bunurile din celelalte încăperi ale locuinţei. Au ars acoperişul casei pe circa 30 mp şi bunurile dintr-un dormitor ( pat, scaune, şifonier, bibliotecă, tâmplărie şi materiale textile ) .   
Cauza probabilă a incendiului, stabilită în urma cercetării la faţa locului, este un scurtcircuit electric produs de un conductor defect sau neizolat corespunzător. 
 
Pentru evitarea unor evenimente negative, I.S.U. Olt recomandă cetăţenilor: 
– să nu utilizeze aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare sau dispozitive de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii; 
– să nu folosească siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
–  să nu suprasolicite instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol