Au venit la Obârşia Lotrului în vacanţă şi au ajuns la „păruieli”. Un serios scandal a izbucnit, luni, între mai mulţi polonezi şi moldoveni. Totul a pornit de la un snowmobil. Doi tineri din Moldova, au furat snowmobilul polonezilor, s-au plimbat cu el şi l-au abandonat la aproape o jumătate de kilometru de unde îl luaseră. De aici a pornit un adevărat scandal într-un restaurant în care şi molodovenii şi polonezii consumaseră mai multe băuturi alcoolice.
La data de 05 ianuarie a.c., ora 01.06, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-un local din punctul Obârşia Lotrului a izbucnit un scandal între mai mulţi cetăţeni străini, polonezi şi moldoveni, fiind produse pagube materiale şi o stare de temere din partea angajaţilor. În temeiul sesizării, echipa operativă s-a deplasat la faţa locului, identificând cei doi cetăţeni din Republica Moldova, P. Oleg, de 24 de ani şi T. Vitalie, de 23 de ani, care se aflau cazaţi la localul în cauză. Din primele verificări, s-a stabilit faptul că conflictul între cetăţenii străini a izbucnit în urma faptului că cei doi tineri din Republica Moldova au folosit fără permisiune un snowmobil aparţinând cetăţenilor polonezi, abandonându-l la aproximativ 500 m de local. În urma discuţiilor contradictorii între cele două grupuri, tinerii au devenit violenţi şi au produs şi pagube materiale. Este vorba despre un geam tip termopan din interiorul restaurantului care a fost distrus în totalitate. Verificările au fost continuate, fiind astfel identificaţi şi cetăţenii polonezi, T. Kamil, de 38 ani, T. Lukasz, de 35 ani, G. Pawel, de 44 ani, care se aflau cazaţi la o altă pensiune. În urma activităţilor investigative efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că scandalul a fost generat de cei doi tineri din Republica Moldova care pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi profitând de împrejurarea de ebrietate a cetăţenilor polonezi, au furat în scop de folosinţă un snowmobile-ul, în valoare de 15.000 euro, bun mobil pe care după folosirea fără drept, persoanele bănuite l-au abandonat pe marginea DN 7A. Din acel loc a şi fost recuperat de proprietar. P. Oleg, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice a urcat la volanul unui autoturism pe care-l avea parcat în curte şi l-a condus pe DN 7A. În urma testării cu aparatul etilotest a lui P. Oleg, a rezultat o alcoolemie de 0,43 mg./l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Brezoi pentru prelevarea probelor biologice de sânge.
Alina Teodorescu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea
Poliţiştii su întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt de folosinţă, conducerea unui vehicul de o persoană sub influenţa băuturilor alcoolice sau alte substanţe, distrugere din culpă, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovirea sau alte violenţe, urmând ca la definitivarea cercetărilor să se dispună soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă judecătoria Brezoi.