Gerul Sfintei Sărbători a Botezului Domnului nu i-a împiedicat pe pompieri şi voluntarii Crucii Roşii Mehedinţi să ajungă la familiile sinistrate din localitatea Eşelniţa. Cum sărbătorile de iarnă nu s-au încheiat, pompierii din cadrul ISU „Drobeta” şi voluntarii Crucii Roşii Mehedinţi au ajuns, încărcaţi cu alimente şi apă, în cursul zilei de marţi, 6 ianuarie a.c., la cele patru familii greu încercate de soartă. Cele 14 persoane trăiesc în locuinţe modulare, din luna septembrie, când inundaţiile, ce au avut loc pe raza localităţii Eşelniţa, le-au distrus casele.
Chiar dacă au rămas fără locuinţe, cei 14 oameni speră că vor avea, din nou, o casă, unde să-şi petreacă restul vieţii. Bucuroşi că cineva s-a gândit la ei, sinistraţii au mulţumit şi le-au urat sănătate, celor care, din puţinul lor au contribuit la această acţiune.ISU „Drobeta” a sprijinit acţiunile Crucii Roşii – Filiala Mehedinţi – pentru distribuirea de apă, alimente şi alte ajutoare familiilor din Eşelniţa, în luna septembrie, când localitatea a fost grav afectată de inundaţii.