luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Cei mai buni juniori ai anului 2014 provin de la Orşova

În topul Federaţiei Româ-ne de Canotaj,  pe primele două locuri s-au clasat Robert Dedu (CS Ştiinţa Constanţa) şi Ciprian Tănasă (CN „Nicu Gane” Fălticeni), iar gorjencele legitimate, până de curând, la CSS Orşova, Cristina Popescu şi Denisa Tîlvescu, şi-au împărţit ultima treaptă a podiumului.
Acestea au fost urmate de fosta lor colegă  de club, suceveanca Nicoleta Paşcanu. 
Tot de la CSS Orşova, moldoveanca Elena Logofătu s-a clasat pe locul al şaselea, iar pe ultimele trei poziţii au fost Sergiu Bejan, Mihăiţă Iliuţ şi Cosmin Macovei. 
La kaiac-canoe, cel mai bun junior a fost tulceanul Leonid Carp (CSA Steaua Bucureşti), urmat de suceveanca Elena Meroniac (CSS Orşova) şi băcăuanul Ştefan Strat (CSS Orşova).
 
În top, o singură sportivă originară din Mehedinţi
 
Mehedinţeanca Florida Elena Ciută (CSS Orşova) (foto, în stânga), dobrogeanca Daniela Varona (Farul Constanţa) şi suceveanca Iulia Croitoru (CSS Orşova) au completat topul întocmit de FRKC. 
Toţi sportivii de la CSS Orşova menţionaţi au încheiat junioratul şi s-au transferat la Steaua sau Dinamo Bucureşti. 
Clubul orşovean a  pierdut şi majoritatea juniorilor, deoarece acestora nu li s-a mai asigurat masa zilnică, astfel că va mai dura până când antrenorii de la malul Dunării vor forma o nouă generaţie de campioni. 
 
Numai secţia de kaiac de la Orşova a  avut 4 sportivi în topul întocmit de federaţie. Din păcate, a fost ultima zvâcnire a noastră, pentru că în anii care urmează o să avem mari probleme în a descoperi noi campioni.  Trebuie să facem o selecţie amplă ca să putem redeveni  principala pepinieră a sporturilor nautice din România. Există şi mari datorii la club, fiindcă fosta directoare nu a plătit nimic. E bine că  am rezolvat între timp problemele legate de masă şi echipament. Am făcut şi renovări la bază, am reparat paturile, dulapurile şi am remochetat sala de forţă. Centrala termică am refăcut-o.
A spus directorul CSS Orşova, Ilie Bănăduc

Politica