Oltenia, sub COD GALBEN

Redactia
Aproape toată se află sub atenţionare meteo de vreme rea. În 10 judeţe este COD PORTOCALIU, iar în alte 25 este COD GALBEN. Până în această seară, la ora 20, sunt aşteptate ninsori, precipitaţii mixte, polei şi viscol. Oltenia se află sub incidenţa CODULUI GALBEN, iar potrivit meteorologilor în nordul Olteniei vor fi ninsori abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă.
În estul Olteniei, vântul se va intensifica şi va depăşi la rafală 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada. 
 
Începând de duminică seara (28 decembrie) ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea sudică a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Olteniei vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii şi în jumătatea de sud-est a Munteniei, precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. În Muntenia, Moldova, Dobrogea şi estul Olteniei, vântul se va intensifica şi va depăşi la rafală 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.
Arată textul atenţionării COD GALBEN emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie
 
Autorităţile craiovene spun că sunt pregătite să intervină cu un număr sporit de utilaje şi personal necalificat pentru îndepărtarea zăpezii şi combaterea poleiului.
Vineri seara şi sâmbătă, când a nins în Craiova, SC Salubritate Craiova a intervenit pe mai multe străzi din oraş.
 
267,5 tone de sare şi 43 tone de nisip au fost împrăştiate pe străzile din Craiova în cele 36 de ore de intervenţie, desfăşurată începând din seara de 26 decembrie 2014. Comandamentul de deszăpezire al municipiului Craiova, înfiinţat prin dispoziţia primarului municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a intervenit iniţial, în seara de 26 decembrie 2014, pentru combaterea poleiului în zonele de risc de pe teritoriul municipiului Craiova, astfel încât să fie prevenite incidentele cauzate de apariţia acestui fenomen. Au fost împrăştiate şapte tone de sare în intersecţiile din oraş, în zonele de pantă, precum şi în sensurile giratorii şi pe cele trei pasaje (suprateran, Electro, CFR). Având în vedere condiţiile meteorologice înregistrate în dimineaţa de 27 decembrie, acţiunea a fost extinsă la nivelul întregului municipiu, numărul muncitorilor angrenaţi în activitatea de deszăpezire fiind mărit de la 10 la 55. Acţiunea de deszăpezire desfăşurată la nivelul municipiului a vizat atât combaterea poleiului cât şi îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabil, iniţial pe principalele artere ale oraşului, apoi pe străzile secundare. Începând din data de 28 decembrie, acţiunile utilajelor şi echipelor de muncitori au fost concentrate pe combaterea poleiului pe porţiunile în care riscul producerii unor accidente este ridicat. În cele 36 de ore de intervenţie, au fost folosite în total 267,5 tone de sare şi 43 tone de nisip astfel încât arterele şi străzile secundare să fie menţinute la un nivel funcţional.
Au transmis reprezentanţii Salubrităţii
 
Poliţiştii atenţionează şoferii cu privire la condiţiile de trafic. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Dolj  a luat decizia creşterii numărului de poliţişti rutieri prezenţi pe arterele rutiere din judeţ, având ca principală misiune monitorizarea traficului rutier şi efectuarea de controale, în special a autovehiculelor de transport mărfuri, pentru verificarea echipării acestora cu anvelope de iarnă.
Poliţia rutieră avertizează conducătorii auto să adapteze viteza de deplasare la condiţiile de drum, şi anume carosabil acoperit parţial cu zăpadă, gheaţă sau polei, echiparea autovehiculelor cu anvelope specifice sezonului de iarnă devenind astfel obligatorie.
Deasemenea, poliţiştii de la rutieră îi vor ajuta pe conducătorii auto cu sfaturi preventive în ceea ce priveşte adoptarea unui comportament rutier defensiv, pentru evitarea oricărui pericol cauzat de condiţiile meteo-rutiere.
 
POLIŢIA RUTIERĂ VĂ RECOMANDĂ:
– Înainte de plecare, verificaţi starea drumurilor pentru itinerariul de deplasare ales.
– Conducerea cu viteză redusă, chiar dacă starea drumului poate părea bună iniţial, deoarece de-a lungul traseului pot apărea porţiuni cu gheaţă sau zăpadă.
– Schimbarea pneurilor de vară cu cele de iarnă, întrucât compoziţia specială a cauciucului pentru iarnă asigură o mai bună aderenţă şi asigură o distanţă de frânare mai scurtă. 
– Verificarea bateriei şi a stării instalaţiei de iluminat, ele fiind de ajutor în trafic, dar şi în situaţia în care se rămâne blocat pe sectoarele de drum pe care nu s-a îndepărtat în timp util zăpada căzută din abundenţă.
– Mai ales în această perioadă recomandăm conducătorilor auto să nu parcheze pe partea carosabilă, astfel încât să dea posibilitatea utilajelor de deszăpezire să funcţioneze în condiţii normale.
– Verificarea stării instalaţiei de încălzire, a nivelul antigelului, a ştergătoarele de parbriz şi a jetului de apă.
– Verificarea frânelor. Trebuie menţionat faptul că în localităţi, pe poduri, pe drumurile umbrite sau la semafoare suprafaţa este de regulă mai alunecoasă, fapt pentru care vă recomandăm să folosiţi frâna de motor şi evitarea frânărilor bruşte.
– Înainte de plecare, este indicată îndepărtarea zăpezii sau a gheţii de pe parbriz, lunetă şi oglinzile retrovizoare, iar în timpul mersului, recomandăm utilizarea sistemul de climatizare pentru a preveni aburirea parbrizului şi folosirea sistemul de dezaburire al lunetei, astfel încât să se beneficieze de vizibilitate maximă.
– La plecarea de pe loc este recomandat să se cureţe zăpada de pe plafonul autovehiculului, pentru a împiedica bucăţile de zăpadă şi gheaţă care se topesc să alunece şi să creeze probleme de vizibilitate la frânare şi în mers. 
– Autovehiculul trebuie dotat cu lanţuri antiderapante, lopată, racletă şi sac cu nisip. 
– Pentru deplasările în afara localităţilor conducătorii auto trebuie să îşi efectueze alimentarea autovehiculelor cu carburant suficient.
– Dacă autovehiculul începe să derapeze, NU SE FRÂNEAZĂ! Trebuie să se corecteze deplasarea maşinii din virarea volanului şi diminuarea vitezei de deplasare.
– În cazul în care conducătorul auto este implicat într-un accident rutier sau a rămas în pană, acesta trebuie să scoată autovehiculul în afara părţii carosabile şi să îl semnalizeze luminos, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte.
 
De asemenea, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale roagă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale să se informeze înainte de plecarea la drum asupra stării reţelei de drumuri naţionale la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon 021/9360, TEL VERDE 0800.80.9360, sau de pe pagina de web a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (www.cnadnr.ro/ Situaţia Drumurilor Naţionale). 
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol