Liviu Stan, propus să preia şefia AJ Box

Redactia

Oameni din lumea boxului au fost prezenţi luni, la CSM Craiova, să discute despre viitorul boxului doljean. Aproximativ 20 de persoane implicate în box au vorbit despre ceea ce trebuie făcut pentru revitalizarea boxului din zona noastră. Se pare că noul preşedinte executiv va fi Liviu Stan, un tânăr care a sprijinit sportul cu mănuşi în ultimii ani.


„Ieri (luni – n.r.) a avut loc o întâlnire între oamenii din boxul doljean. Iniţial trebuia să se schimbe statutul, însă pentru că nu au fost gata toate actele totul s-a amânat pentru mijlocul lunii ianuarie. Eu voi candida pentru funcţia de preşedinte executiv”, a spus Liviu Stan.


Acesta a prezentat şi o parte a proiectelor sale, fiind convins că într-un timp scurt poate realiza destul de multe.


„La întâlnirea de ieri am vorbit despre proiectele mele, am anumite planuri, vin pentru o perioadă scurtă de timp şi vreau să îndeplinesc nişte lucruri. Vreau să îl ajut pe Sorin Manda ( director CSM Craiova – n.r.) să facă acea sală de box la nivel european şi să organizăm măcar două competiţii pe an. De asemenea, am vorbit cu Leonard Doroftei (preşedintele FR Box – n.r.) să semnăm un protocol între noi ca entitate judeţeană şi Federaţia Română de Box în care să ajutăm sportivii, să le creăm o continuitate. Poate o să facem o secţie de box şi la FEFS. Avem multe planuri. Vreau să facem treabă bună. Le-am spus tuturor că nu vin să distrug, ci să progresăm. I-am întrebat dacă vor să construiască anumite structuri sau nişte ruine”, a precizat Liviu Stan.  


Prezent la această întâlnire, directorul CSM Craiova, Sorin Manda, şi-a arătat sprijinul faţă de Liviu Stan.


„Sunt convins că se pot realiza lucruri frumoase. Suntem tineri şi vom demonstra că sportul craiovean  se poate ridica. Vorbind strict despre box, avem  nevoie ca acest sport să fie revitalizat şi primul pas este să aducejm un suflu nou în conducere. La mijlocul lunii ianuarie vom vedea cine va fi ales preşedinte şi sunt convins că vor fi multe lucruri constructive”, a declarat Sorin Manda, director CSM Craiova.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol