Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a declarat într-o conferinţă de presă că bugetul MTS va fi în 2015 cu şapte procente mai mare decât cel din 2014, obiectivul fiind calificarea a peste 100 de sportivi la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016. Szabo a precizat că sportivii români au cucerit în acest an 62 de medalii în probe olimpice.
Bugetul MTS pe 2015 este puţin mai mare comparativ cu 2014. Deja gândim finanţarea pentru 2015. Bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului a crescut cu şapte procente din alocaţie bugetară. Vom vedea obiectivele împreună cu federaţiile şi ne vom concentra foarte tare pe federaţiile care vor intra în calificări în 2015. Ca în 2016 să avem un număr cât mai mare de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice. Este obiectivul nostru. Dacă în acest moment avem 62 de medalii câştigate la disciplinele olimpice, ne dorim peste 100 de sportivi să se califice până la finalul anului 2015, a declarat Szabo.
Ministrul consideră că ascensiunea jucătoarei de tenis Simona Halep este cea mai spectaculoasă în 2014.
“În ceea ce priveşte rezultatele, sportul românesc a cucerit în probele olimpice un număr de 62 de medalii, dar în total sunt aproximativ 400 de medalii. Aceasta este suma participărilor la campionatele mondiale şi europene. În contextul actual eu sunt extrem de fericită de rezultatele obţinute în acest an de sportivii noştri. Ştiu ce înseamnă să munceşti pentru o medalie. Dar întotdeauna ne dorim mai bine, niciodată nu suntem mulţumiţi de rezultate. Dar am încredere că anii următori rezultale vor veni, în 2016 sau 2020, că pentru asta muncim astăzi. Mie nu mi-a plăcut niciodată sa dau nume de sporitvi care au excelat. Toţi au excelat, cu plus sau minus. Dar categoric numele Simonei Halep este astăzi pe buzele tuturor, este un sportiv care a avut o evoluţie extraordinar de frumoasă şi de rapidă. De asemenea, la gimnastică, scrimă, box, judo… Sunt sportivi care au excelat, dar care nu au fost îndeajuns promovaţi”, Gabriela Szabo.







