vineri, septembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Marlorex, iar sub asediul ANAF

De o săptămână inspectorii Direcţiei Regionale Antifraudă Târgu-Jiu fac verificări la centrul comercial din Craiova.
În prag de sărbători, Centrul Comercial “Marlorex” este din nou sub asediul inspectorilor de la Direcţia Regională Antifraudă Târgu-Jiu. Patronul Ghiţă Bloj spune că verificările au început exact când comercianţii se aprovizionaseră cu marfă. 
 
Acum fac verificări şi noaptea cu jandarmii. Oamenii n-au apucat să vândă nimic. Marfa o să li se strice din nou. La fel ca anul trecut nu stă nimeni cu noi de vorbă, nu ne spune nimeni, nimic. 
Ne-a declarat Ghiţă Bloj
 
 Anul trecut, inspectorii Direcţiei Antifraudă au descins la Marlorex tot în decembrie. După trei luni în care inspectorii se «cazaseră» la târgul en gros, adică în februarie, comercianţii s-au revoltat. 
I-au luat la zor pe inspectorii de la ANAF şi au organizat o mică revoltă, afişând două bannere şi îmbrăcând, cu toţii, veste portocalii pe care scria «Demisia, Voicu!» (şeful ANAF Târgu Jiu).
A fost a doua revoltă. Dacă prima dată comercianţii au blocat activitatea şi au aruncat câteva zeci de tone de legume şi fructe, a doua formă de protest s-a lăsat cu incendieri. 
Un patron din Marlorex şi-a dat foc la o cabină de TIR, fapt care i-a adus acestuia şi un dosar de cercetare, pentru distrugere.
 
A fost o formă de protest şi o să mai fie şi altele. De trei luni, zi de zi, efectuează controale. Au confiscat mături, chiloţi, a apărut deja pe internet. Noi am încercat să mergem în audienţă la acest domn de la Târgu-Jiu, ne-a dat afară. Am fost la directorul general de la Antifraudă, ne-a spus să aşteptăm. Această instituţie nu s-a făcut numai pentru Marlorex. Toţi au copii acasă, nu se mai pot asigura salariile. Se vrea falimentarea târgului Marlorex. 
A spus acesta la vremea respectivă 
 
În valul de nemulţumiri, comercianţii mai aveau totuşi şi puterea să glumească. 
 
Este ca şi cum un angajat ajunge acasă, vrea să facă dragoste cu soţia, iar eu intru peste ei în casă, îmi pun vestă pe mine şi mă uit la ei, fără să fac nimic.
Spunea, în februarie, unul dintre comercianţi
 
Tot în februarie, într-o filmare postată pe reţelele de socializare, un angajat al agenţiei se plângea de tratamentul inuman la care rau supuşi, 16 ore de muncă, zi de zi. Un alt inspector a fost spitalizat din cauza epuizării. 
 
Muncim ca sclavii. Zi de zi, venim la 4.00 dimineaţa, plecăm la Craiova, pentru că am fost practic deportaţi la Târgul Marlorex, şi ne întoarcem seara la 8.00. Asta în zilele lucrătoare, sâmbăta şi uneori duminica. Ce vă spun este consemnat în condică. ITM ar trebui să se autosesizeze. 
Declara, la începutul anului, pentru «Pandurul», un inspector
 
Şi de Paşte, centrul comercial a fost călcat de inspectorii Antifraudă.
Centrul comercial Marlorex este cel mai mare complex de tip en gros din Oltenia, de aici aprovizionându-se oameni din toate judeţele învecinate.

Politica