În anul 2014 persoanele private din Penitenciarul Severin, au produs 10 miliarde de lei vechi prestând munci în diverse contracte ale unităţii. Acum, la sfârşit de an, se vor bucura şi ei de sărbătorile de iarnă. Unii , puţini la număr, aleşi pe sprânceană, vor beneficia de permisii. Restul vor cânta colinde în celule, vor avea parte de meniuri copioase de Crăciun şi Revelion şi chiar vor primi cadouri de la ,,Moş”.
Cei 800 de deţinuţi din Penitenciarul Drobeta Turnu Severin nu lenevesc în celule în aşteptarea eliberării cum ar crede unii. Cu mici excepţii, aproape toţi vor să muncească permanent . Motivul, munca deţinutului aduce beneficii nu numai statului român ci şi persoanei în cauză .
Este vorba de zile ,,câştig” la ispăşirea pedepsei, plus bani. Însă nu bani cash ci pe carduri individuale, cu care deţinutul poate face diverse cumpărături la magazinul penitenciarului. De la începutul anului şi până în prezent prin munca persoanelor private de libertate aflate în custodia închisorii Severin s-au adunat circa 1.000.000 de lei adică 10 miliarde de lei vechi. Din aceşti bani 40% revin persoanelor care i-au produs efectiv, iar 60% merg la bugetul de stat.
Deţinuţii care lucrează nu primesc bani cash pentru munca lor . Din cei 40% care le revin, 90% din sumă li se virează pe un card individualizat cu ajutorul căruia deţinutul îşi poate face cumpărături de la magazinul unităţii. Restul de 10% din banii cuveniţi îi va primi cash la terminarea pedepsei.
În prezent deţinuţii muncesc la cusut de pantofi din piele pentru o firmă renumită. Alţii lucrează în cadrul unui contract cu Primăria Severin, iar o parte muncesc în construcţii la Gârla Mare pentru onorarea altui contract. În Penitenciarul Severin deţinuţii au parte de apă caldă cu program, de 2 ori pe săptămână.
Astfel ei îşi pot face duş în locurile special amenajate din celule. Căldură se distribuie tot cu program şi, potrivit unor surse de încredere, pe camerele de detenţie nu sunt probleme cu frigul. În acest an nu au existat la Penitenciarul Severin evadări, revolte sau scandaluri. Aici sunt închişi numai bărbaţi.
Şi la deţinuţii din penitenciar vin sărbătorile de iarnă, chiar şi Moş Crăciun. Unora le va aduce permisii de 24 de ore sau de câteva zile, la alţii cadouri, mese festive şi activităţi plăcute din care nu vor lipsi colindele .
Conform procedurilor interne ale penitenciarelor, până pe data de 15 ale lunii se fac propunerile de permisii sau învoiri. În cazul permisiilor de 24 de ore pe data de 19 decembrie se întruneşte Comisia de Recompensare a Penitenciarului Severin care stabileşte persoanele norocoase. În cazul permiselor de mai mult de 24 de ore, se trimit propunerile la Bucureşti la ANP şi se aşteaptă un răspuns. Indiferent de ce se va întâmpla un lucru e cert. Conform cutumelor şi în acest an vor pleca acasă de sărbători câţiva deţinuţi. E vorba de cei mai cuminţi şi ascultători, persoane cu pedepse mai blânde care nu au săvârşit crime sau violuri.
Cei care rămân în închisoare o vor duce şi ei bine de sărbători
Cu ocazia Sarbatorilor de Iarnă, Serviciul Educaţie si Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin a pregatit o serie de activităţi ce se vor desfăşura în perioada 1.12.2014 – 07.01.2015: o expoziţie locală cu obiecte confecţionate de deţinuti, organizarea unor întâlniri între deţinuti şi copii acestora aflaţi în centre de plasament, împodobirea bradului tradiţional de către deţinuti cu decoraţiuni origami realizate de aceştia, organizarea unui spectacol pregătit de deţinuti, redactarea unui numar special al revistei penitenciarului dedicat Sărbătorilor de Iarnă, organizarea unor slujbe religioase specifice acestei perioade. În urma analizei comisiei de propuneri pentru recompensare, în luna noiembrie au fost recompensaţi un număr de 11 deţinuti cu permisiunea ieşirii din penitenciar cu durata de o zi şi 4 detinuţi cu permisiunea ieşirii din penitenciar cu durata de 3 zile. Deţinuţii vor beneficia de recompense şi în luna decembrie. Masa de Crăciun şi de Revelion va fi îmbunătăţită prin suplimentarea normei legale cu 80g friptură de persoană , pâine, gogoşi şi cozonac.
Ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Severin, Alina Săvescu
În fiecare celulă deţinuţii au televizoare şi în acest sens vor beneficia de un program prelungit. Pe de altă parte 100 de deţinuţi ,,necăutaţi” vor primi fiecare câte un pachet cadou din partea reprezentanţilor Bisericii Evanghelice, iar 30 de deţinuţi care au participat la activităţile bisericii adventiste vor primi şi ei câte un pachet cadou.
Cum se ştia deja, la fiecare Crăciun şi Revelion deţinuţii vor beneficia de meniu îmbunătăţit, cu ciorbă de porc , friptură de porc la tavă, cozonac şi gogoşi. De pe masă le va lipsi însă băutura. Băutura alcoolică…







