Turul continuă în primăvară

Redactia
Planificată, iniţial, să se desfăşoare la sfârşitul acestei săptămâni, etapa a XV-a a fost reprogramată pentru primăvara anului viitor, la o dată care va fi stabilită la vremea respectivă de Comisia de Competiţii a AJF Mehedinţi, în funcţie de condiţiile meteorologice. Astfel, Liga a V-a Mehedinţi se va relua în martie 2015, când se vor juca şi cele trei runde rămase de disputat din tur. Până în acest moment, golgheterul campionatului este Sorin Costinel Tomescu, de la Dunărea Hinova, care  a marcat de 18 ori. 
 
Acesta este urmat de Sorin Florinel Toma (Inter Salcia) şi Ionuţ Dan Chioţan (Voinţa Vrata), ambii cu 12 goluri. De 11 ori au punctat Ionel Cristian Mica (Coşuştea Căzăneşti), iar Gabriel Iosu (Inter Crăguşeti), Cosmin Costinel Ruşeţelu (Inter Crăguieşti) şi Costel Dănuţ Pontu (Uva Prunişor) au marcat câte 10 goluri. Per ansamblu, 119 jucători şi-au trecut numele pe lista marcatorilor. 
 
Sancţiuni drastice, după incidentele de la Punghina
 
Şi Comisia de Disciplină s-a pronunţat în această săptămână.  După ce a analizat incidentele de la partida Speranţa Punghina – Viitorul Floreşti, întreruptă în minutul 63, la scorul de 2-3, când arbitrul Andrei Peagu a fost lovit cu pumnii de patru componenţi ai echipei-gazdă, dar şi de un spectator care a pătruns pe teren, jucătorii-agresori Viorel Mogoşeanu, Marian Guină, Gabriel Căianu şi Ristel Burăriţă au fost suspendaţi pe o perioadă de 1 an şi amendaţi cu câte 300 de lei, fiecare. Conform regulamentului, Speranţa Punghina a pierdut meciul cu „3-0”, la masa verde, dar  a şi fost sancţionată cu interzicerea dreptului de organizare a jocurilor pe propriul teren timp de două etape şi penalitate financiară în valoare de 200 de lei. 
 
Deşi câştigase pe teren cu 8-6, şi Dabubiana Gogoşu a pierdut meciul la „masa verde”, după ce adversara Viitorul Căzăneşti a contestat identitatea jucătorului Ionel Nanora.  Astfel, nou-înfiinţata din Căzăneşti a revenit pe primul loc în Liga a V-a, având două puncte peste contracandidata Real Vânju Mare. În clasamentul fair-play, cea mai disciplinată echipă a fost Ştiinţa Broşteni, care a primit doar 7 cartonaşe galbene, în timp ce Voinţa Oprişor a încasat 5 galbene şi un roşu. La polul opus se află Inter Salcia (18 cartonaşe galbene şi 3 roşii), urmată de  Inter Crăguieşti şi AS Corlăţel, cu câte 10 galbene şi 3 roşii, fiecare.
 
–––-
 
Clasament
1. Viit. Căzăneşti 12 10 0 2 40-17 30
2. Vânju Mare 12 9 1 2 40-13 28
3. Crăguieşti 13 9 0 4 50-24 27
4. Vrata 12 8 1 3 39-27 25
5 Coş. Căzăneşti 12 7 3 2 35-25 24
6. Hinova 13 7 2 4 38-30 23
7. Floreşti 13 6 2 5 35-24 20
8. Gogoşu 12 6 2 4 43-36 20
9. Prunişor 12 6 2 4 31-30 20
10. Salcia 13 6 1 6 37-39 19
11. Bistriţa 13 5 2 6 39-30 17
12. Gârla Mare 13 4 1 8 26-33 13
13. Oprişor 12 3 0 9 25-45 9
14. Punghina 13 2 1 10 17-48 7
15. Corlăţel 12 1 0 11 11-46 3
16. Broşteni 12 1 0 11 16-55 3
 
ETAPA VIITOARE (martie 2015)
Unirea Gârla Mare – Inter Salcia
Uva Prunişor – Danubiana Gogoşu
Dunărea Hinova – Speranţa Punghina
Ştiinţa Broşteni – Voinţa Vrata
Real Vânju Mare – Coşuştea Căzăneşti
Viitorul Căzăneşti – AS Corlăţel
Avântul Bistriţa – Voinţa Oprişor
Inter Crăguieşti şi Viitorul Floreşti – stau
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol