Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează marţi, 9 decembrie, ora 12.00, în sala „Ştefan Ciuceanu”, evenimentul „Ora de Programare”. Acesta face parte din Campania globală “Hour of Code” şi reprezintă o introducere în tehnologia computerelor şi programare, creată special pentru a arăta că oricine, indiferent de vârstă şi de cunoştinţe, poate învăţa măcar bazele programării.
Anul trecut, peste 15 milioane de elevi au participat la evenimentul “Hour of Code” la nivel mondial, iar anul acesta “Ora globală” de programare va fi organizată şi în România, în perioada 8-14 decembrie. Astfel, elevii de liceu sunt aşteptaţi marţi la bibliotecă, unde un specialist-trainer, Laurenţiu-Mădălin Cărămizaru, le va face cunoştinţă cu bazele programării şi le va vorbi despre experienţa lui ca şi programator. Având în vedere că tehnologia face parte din viaţa noastră mai mult ca niciodată, încurajăm înscrierea unui număr cât mai mare de participanţi!







