Punct în 2014 pentru prima ligã doljeanã

Redactia
Componentele Ligii a IV-a din Dolj îşi vor disputa astãzi ultima etapã a anului, urmând ca dupã jocurile de azi sã intre în pauza de iarnã. Sfârşitul competiţiei nu aduce întâlniri spectaculoase, singurul duel ce pare de un nivel mai ridicat ar fi cel dintre Viitorul Cârcea şi Unirea Leamna, asta dacã partida se va concretiza, în ultimele douã etape gruparea din Leamna nedisputând niciunul dintre jocurile programate. 
 
Altfel, restul grupãrilor din zona importantã a clasamentului nu vor avea de luptat pentru puncte esenţiale în play-off, toate întâlnind echipe cu puţine şanse de accederea în faza finalã a campionatului doljean. Liderul ierarhiei va aştepta vizita ocupantei locului opt, Recolta Ostroveni, în timp ce Dunãrea Calafat se va deplasa pe terenul Ştiinţei Malu Mare. Progresul Segarcea va juca „acasã” împotriva Amaradiei Melineşti, iar Danubius Bechet va efectua un voiaj pe terenul umilei Victoria Celaru. Dunãrea Bistreţ va încheia cu trei zile mai târziu sezonul de toamnã, aceasta urmând sã întâlneascã sâmbãtã pe teren propriu Vânãtorul Desa.
 
–––––––
 
ETAPA A XVII-A
Miercuri, 03.12 
Pr. Segarcea – Amaradia Melineşti ora 14.00
Şt. Malu Mare – Dunãrea Calafat ora 14.00
Viitorul Cârcea – Unirea Leamna ora 14.00
CSU II Craiova – Recolta Ostroveni ora 14.00
Victoria Celaru – Danubius Bechet ora 14.00
Sâmbãtã, 06.12
Dunãrea Bistreţ – Vânãtorul Desa ora 12.00
 
CLASAMENT 
1. CSU II CVA 16 13 2 1 68-10 41
2. D. BISTREţ 16 12 0 4 52-13 36
3. V. CÂRCEA 16 11 1 4 45-25 34
4. D. CALAFAT 15 11 0 4 51-16 33
5. P. SEGARCEA 16 9 4 3 35-14 31
6. D. BECHET 16 7 2 7 33-38 23
7. U. LEAMNA 14 6 2 6 23-29 20
8. R. OSTROVENI 16 4 3 9 23-42 15
9. AMARADIA M. 16 3 4 9 25-51 13
10. ŞT. M. MARE 16 4 0 12 23-49 12
11. V. ŞT. CELARU 15 3 0 12 22-55 9
12. V. DESA 14 0 2 12 13-71 2
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol