Primăria Craiova, călcată de procurori

Redactia

UPDATE: Reprezentanții Polystart au transmis un comunicat de presă în care au precizat că nu le-a fost adusă nicio acuzație.

 

Sediul Polystart Impex a fost obiectul unei verificări din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu privire la proiectul Water Park Craiova, executat de asocierea de firme Delta ACM, Polystart şi UTI.

Precizam ca nu a fost adusa nici o acuzatie oficiala firmei noastre  si nici unuia dintre angajatii sau reprezentantii sai legali. In consecinta, informatiile aparute in presa, nu se confirma.

Am fost transparenți cu autoritățile și le-am oferit acces la toate documentele pentru a le sprijini în investigație

In aşteptarea finalizării anchetei şi cu scopul de a proteja investigația și actul de justiție, la acest moment, nu va putem oferi mai multe informaţii.

Compania Polystart are 20 de ani de experienţă pe piaţă şi sute de proiecte implementate cu succes la nivel naţional si international, cu un numar mare de angajati si cu o puternica implicare in viata comunitatii, respectand întotdeauna standardele etice si profesionale.”

 
 
Şase percheziţii au făcut, ieri, în Bănie procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova. Au fost descinderi la Primăria Municipiului Craiova, la sediile unor societăţi comerciale, şi la domiciliile unor persoane, efectuându-se cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, ce ar fi fost comise în perioada 2013 – 2014.
 
Procurorii au fost săraci în informaţii, însă pe surse am aflat că percheziţiile au avut legătură cu proiectul  “Craiova – Water Park – Complex de agrement acvatic în Parcul Tineretului din municipiul Craiova”.
Astfel, în Primărie, procurorii ar fi făcut verificări la Direcţia de Implementare proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, precum şi la Serviciul financiar-contabil, pentru suspiciuni de fraudare a fondurilor europene.
 
De asemenea, cercetările au vizat persoane din conducerea firmei Polystart Impex SRL, respectiv, pe directorul executiv Luis Guilherme Gomes de Almeida şi pe  dirigintele de şantier.
Potrivit surselor judiciare în perioada iulie-decembrie 2013, cu ocazia întocmirii situaţiilor de plată pentru lucrările realizate, suspecţii ar fi înscris în situaţiile de plată cantităţi de materiale, care nu au fost utilizate la lucrările executate în fapt în valoare de aproximativ de 2.350.000 lei.
 
Astfel, notează AGERPRES, în schimbul acceptului de avizare la plată a cheltuielilor fictive, solicitate la decontare, precum şi în baza înţelegerilor anterioare, dirigintele de şantier ar fi impus directorului executiv al Polystart Impex SRL acordarea unui comision în cuantum de 1% din valoarea fiecărei situaţii lunare de plată.
Primarul Municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, şi reprezentanţii liderului de asociere S.C. Delta ACM 93 SRL au semnat, pe 6 februarie 2013, contractul de execuţie a parcului acvatic denumit “Craiova Water Park – Complex de agrement acvatic în Parcul Tineretului din municipiul Craiova”.
 
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 – Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, iar investiţia este în valoare totală de 86.066.199.35 lei, din care 41.192.584.21 lei co-finanţare de la bugetul local şi 30.320.010,23 lei contribuţia Uniunii Europene, suma de 14.553.604.91 lei reprezentând valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional.
Lucrările sunt efectuate de asocierea de firme S.C. Delta ACM 93 SRL – S.C. Polystart – SC Uti Grup SA, liderul de asociere fiind Delta ACM 93 SRL. 
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol