Dramă pentru două familii din judeţul Mehedinţi. Doi munci tori, care lucrau la o firmă ce efectua lucrări de canalizare pe raza localităţii Buiceşti, au avut parte ieri de o moarte îngrozitoare. Ei şi-au dat sfârşitul sub un mal de pământ, care s-a surpat în condiţii încă neelucidate de anchetatori. Chiar dacă pompierii şi medicii de la Salvare au intervenit să-i salveze pe bărbaţi nu s-a mai putut face nimic.
Miercuri, 26 noiembrie a.c., la ora 10.29, pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea a două persoane surprinse sub un mal de pământ, pe raza localităţii Buiceşti, comuna Butoieşti.
La faţa locului, s-au deplasat 11 pompieri din cadrul Pichetului Strehaia, care au intervenit, cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD, pentru scoaterea celor două persoane, acoperite de pământ. Una dintre persoane a fost scoasă de pompieri la câteva minute de la sosirea acestora la locul evenimentului, însă, din nefericire, aceasta era decedată. Pentru scoaterea celeilalte persoane, pompierii au făcut eforturi deosebite, aceasta aflându-se la o adâncime de aproximativ 2 m, acoperită de pământ. Misiunea pompierilor a fost una dificilă, aceştia fiind nevoiţi să-şi ia măsuri de siguranţă, pentru a nu fi surprinşi de malul de pământ. La ora 12.18, echipajele de pompieri, coordonate de către prim-adjunctul inspectorului şef, colonelul Florentin Dragomir, au reuşit să scoată a doua victimă, însă, şi aceasta a fost declarată decedată de către medicul de la SAJ Mehedinţi.
Cu toate eforturile pompierilor, cei doi bărbaţi, cu vârste de 35 şi 40 de ani, nu au putut fi salvaţi.Cei doi bărbaţi sunt angajaţi la o firmă, care efectuează lucrări de canalizare pe raza localităţii. Ambii sunt căsătoriţi, unul având acasă trei copii, iar celălalt – cinci copii. Potrivit şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinţi, Nicea Mergeani, o echipă de inspectori s-a dus la Buiceşti pentru a cerceta condiţiile în care s-a produs accidentul.






