Pompierii mehedinţeni au găsit un bărbat din Severin mort în casă. Luni, 24.11.2014, la ora 18.17, pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au fost solicitaţi să intervină, pentru deblocarea uşii unui apartament, în municipiul Dr.Tr.Severin, str. Al. Trandafirilor. Vecinii, care nu mai observaseră locatarul imobilului de câteva zile, iar din apartament se simţea miros de putrefacţie, au solicitat ajutorul pompierilor.
Un echipaj de pompieri a intervenit pentru deblocarea uşii apartamentului, în interiorul căruia a fost găsit, decedat, proprietarul. Prin intervenţia lor, pompierii au facilitat accesul organelor de poliţie în interiorul apartamentului.






