Rămân pe doi

Redactia
2 Min Read

În derbiul seriei, trupa „leuţilor”, ocupanta locului secund, a înfruntat Dinamyk Craiova, liderul clasamentului, sâmbătă de la ora 12.00, pe terenul „Cantonament”.
Deşi deţineau încrederea şi dorinţa necesară pentru a face schimb cu concitadinii de la Dinamyk în ierarhie, elevii lui Gârleşteanu au ratat victoria, care
îi urca pe prima poziţie a campionatului. Meciul s-a încheiat cu o remiză săracă în goluri, cu câte o reuşită de fiecare parte.
Puii de leu au fost cei care au dat tonul partidei, deschizând scorul prin Mario Răduţ, ca zece minute mai târziu Dinamyk să revină în joc şi să readucă echilibrul pe tabelă.

Astfel, cele mai bune formaţii din prima serie a campionatului judeţean de junori E şi-au împărţit punctele frăţeşte, la fel ca în meciul tur, care s-a încheiat cu scorul de 2-2. Tehnicianul Gârleşteanu a introdus, în partida de sâmbătă, următorii jucători: Mihai Pătroi  – Eric Gagiu(cpt.), Alis Baran, Darius Rădoi, Liviu Bărbulescu, Eduard Domnu, Alexandru Capac, Mario Răduţ.
Au mai intrat: Alexandru Fueru, Gabriel Buzduceanu, Ianis Nicola. În următoarea etapă, Junior Craiova va întâlni rivala de culori, CSU Craiova, echipă pe care în partida din prima jumătate a sezonului a învins-o la scor de neprezentare.

Share This Article