Secţia de Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei case, în comuna doljeană Goieşti.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la acoperişul casei, existând posibilitatea de propagare la întreaga casă de locuit. În urma acestuia, au ars aproximativ 70 mp acoperişul casei şi mobilier depozitat în pod (un pat, o masă, 15 scaune), s-au degradat aparatură electrocasnică depozitată în pod (două televizoare şi două radiocasetofoane).
A declarat Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al ISU Dolj
După spusele pompierilor, cauza incendiului a fost, cel mai probabil, un scurtcircuit electric.
––––––
Nici pompierii din Calafat nu au stat
În urma unui accident rutier pe D.N.56A, pe raza comunei Cetate, Detaşamentul Pompieri Calafat a fost solicitat pentru a interveni cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru curăţarea carosabilului de scurgeri de combustibil (motorină) de la un autotren înmatriculat în Austria.
Detaşamentul Pompieri Calafat a mai fost solicitat, la sfârşitul săptămânii, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui autoturism, proprietatea unui cetăţean din Calafat.
La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la compartimentul motor, existând posibilitatea de propagare la restul autoturismului. În urma acestuia au ars instalaţia electrică a autoturismului din compartimentul motor în proporţie de 50%. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Au transmis reprezentanţii ISU Dolj
––––––
O femeie de 77 ani a murit în incendiu
În urma izbucnirii unui incendiu la locuinţa unui cetăţean din comuna doljeană Vârvoru de Jos, sat Dobromira, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă S.M.U.R.D pentru stingerea incendiului.
La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la acoperişul locuinţei, existând posibilitatea de propagare la casa învecinată. În urma acestuia au ars mobilierul din casă (un pat, o masă, un covor, un televizor) şi aproximativ 20 mp. acoperiş confecţionat din scândură cu învelitoare din plăci de azbociment. La intervenţie a participat şi SVSU Vârvoru de Jos.
A declarat a declarat Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt ISU Dolj
În urma incendiului o femeie în vârstă de 77 ani a decedat, cauza probabilă a incendiului fiind jarul căzut din sistemul de încălzire.






