Deşi întâlneau ultima clasată, mehedin ţenii n-au reuşit să obţină nici măcar un punct cu modesta CS Ineu. Prima repriză a partidei de pe „Municipalul” severinean a fost una anostă şi doar oaspeţii, tocmai în minutul 40, au reuşit să şuteze pe spaţiul porţii, balonul trimis, din lovitură liberă de la 30 de metri, de fundaşul Bilia fiind reţinut însă fără probleme de Lascu. Gazdele n-au pus mari probleme adversarului şi s-a intrat la cabine cu scorul de 0-0, iar, pentru prima dată în acest sezon, Ineul nu a primit gol în prima repriză. Partea secundă a fost mai animată şi a debutat cu ocazia lui Sulumberchean, care, scăpat singur, a tras slab şi portarul mehedinţean s-a întins şi a prins balonul. Antrenorul-jucător Boboescu a avut prima şansă clară a Minerului, dar, din 8 metri, a tras peste transversală. În minutul 64, Marinaş a pierdut balonul, nou-intratul Cotoc i-a pasat lui Purece şi atacantul Ineulului a deschis scorul, cu un şut din 13 metri.
Gazdele n-au găsit cadrul porţii timp de 75 de minute
Pe poartă, Minerul a avut prima reluare de-abia în minutul 75, când şutul-centrare al lui Dragotescu nu l-a putut surprinde pe portarul arădean, care a respins balonul în corner, de sub transversală. Peste 10 minute, Lascu a mai avut o intervenţie salvatoare, cu piciorul, la şutul lui Stănaia, din 12 metri, iar replica Minerului a venit la scurt timp: Boboescu a şutat puternic, de la 35 de metri, Bak a respins în faţă şi, din doar 6 metri, Iordache a reluat cu capul, peste poartă. În loc de 1-1, s-a făcut 2-0 pentru Ineu, în minutul 90, pe contraatac, Georgiu executându-l pe Lascu cu un şut din 13 metri. În prelungiri, balonul trimis de Boboescu, din 8 metri, a fost respins în corner şi Minerul a suferit al doilea eşec consecutiv cu 2-0, după cel de la Turceni.
Speră ca jucătorii să facă deplasarea la Becicherecu Mic
Având doar 3 rezerve, incluzându-l şi pe portarul Nedelcea, echipa mehedinţeană n-a efectuat nicio schimbare cu CS Ineu, Aldea şi Ţuncu fiind lăsaţi pe bancă. Oficialii de la Valea Copcii speră să-i convingă pe jucători să joace şi în ultima deplasare pe care Minerul o mai are de disputat în tur.
Victoria oaspeţilor e meritată, însă a fost obţinută pe fondul unui joc care nu ne caracterizează. Am jucat sub orice critică. Se pare că incertitudinea care a planat, cu neprogramarea meciului, a lăsat amprente asupra echipei. Sper ca băieţii să vrea să joace şi etapa viitoare, fiindcă, pe bună dreptate, se va pune iar problema restanţelor şi noi de-abia avem bani pentru deplasarea la Becicherecu Mic şi pentru baremul de arbitraj de la ultimul joc, cu Hunedoara. Totul depinde de ei.
A precizat directorul sportiv Gheorghe Doinea
Ineul a scăpat de ultimul loc
Succesul de la malul Dunării a ajutat Ineul să părăsească ultimul loc al clasamentului, „lanterna roşie” a seriei a IV-a fiind preluată acum de ACSVM Craiova.
Aveam mare nevoie de puncte. Am avut mai multe ocazii decât gazdele, am şi ratat cu nonşalanţă, dar e bine că am şi marcat, fiindcă la Filiaşi am avut de două ori mai multe şanse ca acum şi am pierdut. Deşi avem atâtea goluri primite, noi am jucat de la egal la egal cu toate echipele, dar nu am reuşit să înscriem. Oricum, nu-mi fac griji în privinţa retrogradării.
A spus antrenorul Cristian Sculici
–––––-
Minerul Mehedinţi – CS Ineu 0-2
Stadion „Municipal” (Dr. Tr. Severin), spectatori 75
Marcatori: Purece ‘64, Georgiu ‘90
Minerul (4-2-3-1): Lascu – Marinaş, Petrache, Merluţă (cpt), Iordache – Stanciu, Ştefan – Dragotescu, Manda, Prundeanu – Boboescu. Antrenor: Cristian Boboescu
Ineu (4-4-2): Bak – Bun (‘46 Boldizar), Bilia, Tudoroiu, Talpaş – Kocsis, Georgiu, Tomuş, Stănaia (cpt) – Sulumberchean (‘62 Cotoc, ‘89 Chirilă), Purece (‘73 Hrezdac). Antrenor Cristian Sculici
Arbitri: Răzvan Drăgoi – Alexandru Filip şi Alin Botaş (toţi din Timişoara)






