Prima partidă cu Bon la conducerea băncii tehnice nu a adus şi victoria pentru divizionara a treia din Podari. Podărenii au evoluat sâmbătă, la CS Ştefăneşti, în speranţa unui reviriment, odată cu schimbările înregistrate la nivelul staff-ului tehnic. Acesta nu a sosit, dimpotrivă doljenii au suferit o înfrângere dureroasă, nu din pricina scorului, ci din cauza prestaţiei brigăzii de arbitri.
Elevii lui Bon au deschis scorul după primul sfert de oră, prin N. Nicolae(16), însă gazdele au egalat şi au trecut în avantaj cu ajutorul a două lovituri de pedeapsă dictate eronat din punctul de vedere al taberei podărene. Iancu(29 – pen., 81 – pen.) a transformat de la punctul cu var cele două penaltiuri „inventate” de centralul partidei, fluieraşul Moldoveanu Cristian. Dragoş Bon a venit să facă treabă la Podari, dar s-a confruntat chiar din primul joc pe care l-a condus de pe margine de eterna problemă a fotbalului românesc: arbitrajul preferenţial.
Din spusele antrenorului craiovean, cele două goluri ale echipei gazdă au picat în urma unor greşeli mari din partea arbitrului care a împărţit legea în teren.
O asemenea manieră de arbitraj nu am văzut în toată cariera mea de antrenor şi jucător. Nu sunt tipul de antrenor care să dea vina pe arbitraj când echipa pierde, dar ce s-a întâmplat la Ştefăneşti este foarte urât. Cred că arbitrii care activau pe timpul comuniştilor şi erau obligaţi de sistem să tragă pentru o echipă sau alta, ar fi fost invidioşi pe modul cum a condus acest arbitru partida de sâmbătă. Aceşti oameni influenţează foarte mult munca jucătorilor, fotbalul în general, te sfidează şi au impresia că ei sunt totul. Am primit două goluri din două penaltiuri inventate, presupuse henţuri, care nu au avut nicio legătură cu regulamentul. Trebuie tras un semnal de alarmă, altfel principiul fair-play-ului şi a jocului corect nu mai au niciun sens. Despre prestaţia echipei pot spune că în mare parte s-au respectat indicaţiile pe care le-am pregătit pentru acest joc. Prima repriză a fost mai bună, în timp ce în partea secundă randamentul echipei a scăzut, probabil şi din cauza modului de arbitraj, unul golănesc. În fine, vom încerca să uităm acest meci cât mai repede, este o înfrângere până la urmă şi trebuie să trecem peste, chiar dacă am fost echipa care am dominat.
A declarat Dragoş Bon, antrenorul CS Podari
Dragoş Bon a introdus în teren următoarea formulă: Nedelcovici – Ciocârlă, Dina, Dreşcă, Ciocioană -Dragomir, Săceanu – N.Nicolae, D.Preda, Răduţ – Crăciun. Au mai intrat Al.Stoica şi Niculescu.
CSO Filiaşi a atins cota de trei victorii
În cealaltă serie care cuprinde formaţii doljene, ACSV Municipal Craiova a fost învinsă dramatic de satelitul pandurilor, iar CSO Filiaşi a bătut cu 2-0 pe teren propriu cu FC Hunedoara.
La Târgu-Jiu, a doua echipă a pandurilor a folosit în mare proporţie juniorii în întâlnirea cu „municipalii” lui Gavrilă, care s-au aflat timp de o repriză la conducerea ostilităţilor. Nuţă(2, 41) a adus gruparea din Işalniţa în avantaj, ecart ce s-a menţinut până în minutul 49 când I. Constantin a înscris golul egalizator, după ce în prealabil, la sfârşitul primei părţi, Dănăricu reuşise să reducă din diferenţă.
Acelaşi Dănăricu a înscris pentru 3-2, însă gorjenii n-au rezistat foarte mult timp în avantaj, L. Scarlat readucându-i pe „municipali” în joc în minutul 79. Sfârşitul partidei a mai adus o revenire de scor, în favoarea gazdelor. I.Constantin a realizat şi el „dubla”, marcând decisiv pentru satelitul pandurilor. CSO Filiaşi a avut sorţi de izbândă cu FC Hunedoara, la Braloştiţa, autorii victoriei fiind Buciuman(20) şi Bălă(45).
––––––
Seria a III-a
REZULTATE ETAPA A X-A
SCM Argeş Piteşti – CS Vişina Nouă 3-2
AFC Astra II – CS Afumaţi 0-4
Inter Clinceni – Chindia Târgovişte 0-1
Concordia II Chiajna – Atletic Bradu 2-2
Sporting Roşiori – Urban Titu 4-0
CS Ştefăneşti – CS Podari 2-1
Dinicu Golescu Câmpulung – FCM Târgovişte 1-1
Clasament
1. CS Afumaţi 10 5 3 2 27-12 18
2. Concordia II Chiajna 10 5 3 2 20-12 18
3. CS Ştefăneşti 10 5 3 2 16-12 18
4. ACS Urban Titu 10 5 3 2 12-10 18
5. SCM Argeş Piteşti 10 5 3 2 16-16 18
6. Chindia Târgovişte 10 5 2 3 19-11 17
7. Dinicu Golescu Câmpulung 10 4 5 1 15-14 17
8. Sporting Roşiori 10 4 2 4 16-14 14
9. FCM Târgovişte 10 3 4 3 12-22 13
10. Inter Clinceni 10 3 2 5 18-14 11
11. CS Vişina Nouă 10 3 2 5 19-17 11
12. Atletic Bradu 10 1 4 5 15-24 7
13. AFC Astra II 10 2 0 8 10-26 6
14. CS Podari 10 1 2 7 8-19 5
Seria a IV-a
REZULTATE ETAPA A X-A
Pandurii II Târgu-Jiu – ACSVM Craiova 4-3
Millenium Giarmata – Mama Mia Becicherecu Mic 1-2
Minerul Mehedinţi – CS Ineu 0-2
Minerul Motru – Vulturii Lugoj 0-0
CSO Filiaşi – FC Hunedoara 2-0
UTA Bătrâna Doamnă – Ştiinţa Turceni 4-1
Naţional Sebiş a stat.
Clasament
1. Mama Mia Becicherecu Mic 9 6 3 0 25-6 21
2. Naţional Sebiş 9 6 3 0 15-4 21
3. UTA Bătrâna Doamnă 9 6 2 1 18-7 20
4. Millenium Giarmata 10 6 1 3 11-7 19
5. Pandurii II Târgu Jiu 9 5 1 3 15-13 16
6. Vulturii Lugoj 9 4 2 3 5-7 14
7. CSO Filiaşi 10 3 4 3 14-11 13
8. FC Hunedoara 9 3 3 3 7-10 12
9. Minerul Mehedinţi 10 2 2 6 5-12 8
10. CS Minerul Motru 9 1 3 5 11-15 6
11. Ştiinţa Turceni 9 1 3 5 6-15 6
12. CS Ineu 9 2 0 7 5-22 6
13. ACSV Mun. Craiova 9 0 3 6 6-14 3






