BALUL BOBOCILOR 2014

Redactia

Elevii Colegiului Naţional Fraţii Buzeşti îşi celebrează bobocii cu o super petrecere programată Vineri 31 Octombrie, în Casa de Cultură a Studenţilor cu un super star în persoana cântăreţei LORA.
Balul Bobocilor este, pentru elevii de clasa a IX-a, prima petrecere pe care o organizează împreună cu colegii de clasă, dar şi cu elevii mai mari din liceu. Tinerii elevi intră oficial în viaţa de liceeni după petrecerea la care îi invită şi pe profesori să se distreze alături de ei.

Ca şi în anii precedenţi, organizatorii le-au pregătit participanţilor pe lângă clasicele probe de miss şi mister şi câteva probe surpriză. Manechinele agenţiei Royal Models vor defila pentru o cunoscută casă de modă din Craiova, iar domnişoarele prezente vor avea posibilitatea să îşi aleagă ţinuta pentru petrecerea dintre ani.
Toţi cei care vor să se distreze la un eveniment unic, sunt aşteptaţi începând cu orele 18.00.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol