Stoian a câştigat un open la Bucureşti

Redactia

În perioada 10-12 octombrie, în capitală, s-a desfăşurat un Open Naţional de copii şi juniori, la şah rapid. Craiova a fost reprezentată cu succes de către un sportiv al clubului sportiv municipal, Stoian Cristian.
Şahistul în vârstă de numai 10 ani, n-a avut rival la categoria sa de vârstă şi a urcat pe prima treaptă a podiumului, cu şase puncte obţinute din şapte posibile.
Rezultatul este unul promiţător pentru şahistul craiovean în vederea campionatelor naţionale ce vor urma în primăvara anului viitor, deoarece la această întrecere au fost prezenţi sportivi din toate colţurile ţării, de la cluburi de şah cu pretenţii.

Rezultatul este excelent pentru Cristian. A fost un concurs foarte bun de pregătire, au participat copii din toate cluburile puternice ale ţării, copii ce vor viza rezultate bune la campionatele naţionale din primăvara. Momentan suntem într-o perioadă de pregătire şi vor urma mai mutle competiţii de gen open, în care sperăm să avem evoluţii bune.
A declarat Georgescu Adrian, antrenorul secţiei de şah a CSM Craiova

Pentru Stoian va urma un nou concurs amical la sfârşitul lunii, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie. Întrecerea va avea loc la Drobeta Turnu Severin, sub denumirea de Memorialul „Preot Ilie Lăcătuşu”.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol