O victorie aduce după sine alte victorii, un principiu pe care echipa din Podari este gată să îl urmeze, începând cu etapa din weekend.
În cele din urmă, gustul celor trei puncte a sosit şi pe buzele elevilor lui Luţă, în jocul de la sfârşitul săptămânii trecute.
Doljenii au făcut o figură frumoasă în faţa uneia dintre cele mai redutabile echipe ale seriei, Concordia II Chiajna, lider al clasamentului în momentul în care a întâlnit gruparea din Podari. Trupa antrenată de Luţă s-a impus la un gol diferenţă, scor 2-1, prin reuşitele lui Niculescu şi Preda.
Unul dintre marcatori, Dorin Preda, jucător ce poartă şi banderola de căpitan, a declarat că echipa a prins încredere după această primă izbândă şi susţine că până acum motivul absenţei victoriilor a fost lipsa de omogenitate a formaţiei.
Putem spune că avem mai multă încredere în noi, după ce am reuşit să spargem gheaţa şi să obţinem prima victorie a sezonului. A fost o victorie meritată şi muncită, o aşteptam de mult. Cred că şi până acum puteam câştiga, însă lipsa de omogenitate s-a văzut. Acum am început să ne cunoaştem mai bine între noi, am format automatisme şi ne îndreptăm pe drumul cel bun.
A declarat Preda
Acelaşi jucător a afirmat că îşi doreşte ca victoria obţinută în faţa Concordiei să nu fie excepţia de la regulă, iar în următoarele meciuri să se lege noi rezultate favorabile.
Mergem cu încredere la Astra, să luăm toate punctele puse în joc. Sper să şi reuşim. Acum avem un moral mai bun, suntem mai încrezători, ne antrenăm cu zâmbetul pe buze. Trebuie să legăm noi victorii, nu putem lăsa izbânda cu Concordia să fie o excepţie.
A încheiat jucătorul Podariului
CS Podari va întâlni vineri, de la ora 15.00, a doua echipă a Astrei Giurgiu, în deplasare






