Pandurii se gândesc numai la victorie cu ASA

Redactia
6 Min Read

În perioada în care campionatul Ligii I a fost întrerupt din cauza meciurilor internaţionale, pandurii s-au pregătit meticulos pentru jocul de sâmbătă, împotriva nou-promovatei ASA Târgu-Mureş.
Elevii lui Grigoraş vor să revină cu forţe proaspete în campionat şi nu se gândesc decât la adjudecarea celor trei puncte în confruntarea cu formaţia pregătită de fostul tehnician al gorjenilor, Cristi Pustai. Pandurii au intrat în pauza competiţională cu un gust amar, după ce au fost răpuşi la Cluj-Napoca, de către “şepcile roşii”.

O înfrângere care nu intrase în calculele lui Grigoraş, iar obiectivul  echipei din Târgu-Jiu de a prinde primele şase locuri până la finalul sezonului stă sub semnul îndoielii.
Chiar şi aşa, tehnicianul pandurilor are încredere că echipa sa va reuşi să îşi îndeplinească obiectivul propus, dar nu mai speră la o clasare mai sus de locul opt până la finalul turului.

Încă am convingerea că ne vom atinge obiectivul. Şi jucătorii au această convingere, 100%. Am discutat cu ei şi aşa simt, şi ei sunt supăraţi pentru ceea ce se întâmplă acum dar eu cred în echipa asta până la final. Ne va fi greu să urcăm deasupra locului opt până se va termina turul, dar în vederea obiectivului de a ne clasa în primele şase echipe până la finalul sezonului, mă repet şi spun că îl vom atinge fără probleme.
Petre Grigoraş, conform panduriics.ro.

Pentru a confirma încrederea tehnicianului, jucătorii grupării gorjene sunt nevoiţi să înceapă să câştige meciuri.
Prima misiune va fi cea de sâmbătă, când Pandurii va întâlni la Târgu-Jiu, ASA Târgu-Mureş. Întâlnirea va fi un prilej bun pentru elevii lui Grigoraş să demonstreze că merită să ocupe un loc superior în clasament şi nu să stagneze în subsolul ierarhiei.
De altfel, aceştia sunt încrezători în ceea ce priveşte confruntarea  de peste două zile cu formaţia lui Pustai şi afirmă că îşi vor direcţiona toate puterile spre obţinerea celor trei puncte.

Va fi un meci dificil, au o echipă foarte experimentată, cu jucători care au evoluat mulţi ani în prima ligă, însă pentru noi va fi un meci de totul sau nimic, aşa că vom intra pe teren cu gândul la victorie. Sincer sper să reuşim să obţinem toate cele trei puncte, indifirent de cum va fi jocul, mă gândesc doar la victorie, dar ne dorim să avem şi o prestaţie bună, pentru că urmează o perioadă dificilă şi sperăm să creştem de la meci la meci. Cel mai important însă va fi să luăm cele trei puncte. Nu m-au surprins cei de la Târgu-Mureş, chiar dacă au promovat recent, au făcut transferuri foarte bune în perioada de vară, au adus jucători cu experienţă, aşa că nu a contat faptul că sunt nou-promovaţi în parcursul lor de până acum, unul foarte bun. Noi sperăm să îi oprim, să începem să legăm victorii, pentru că doar asta ne poate scoate din această zonă inconfortabilă. Sperăm ca suporterii să fie alături de noi, să ne încurajeze şi promitem că vom da totul pentru victorie.
Paul Anton, pentru site-ul oficial al clubului

Sper să jucăm bine, să avem o evoluţie bună şi să câştigăm, în momentul ăsta e foarte important să avem rezultate pozitive. Va fi un joc pe teren propriu, în ultima perioadă am avut prezenţe slabe la Târgu-Jiu şi trebuie să ne revenim. Să reuşim o victorie la fel de impunătoare ca cea în faţa Oţelului Galaţi depinde doar de noi, trebuie să fim concentraţi, dacă intrăm pe teren cu încredere avem şanse să începem o serie de victorii. Mă simt bine că am evoluat în toate meciurile până acum, sper să rămân aşa şi mai departe.
A spus şi Elton da Silva, pentru aceeaşi sursă

Unguruşan a revenit la antrenamente, Răduţ rămâne indisponibil

Pandurii au suferit în ultimul timp din cauza accidentărilor, mai mulţi jucători de bază devenind indisponibili pentru primul “11”. Însă în urmă cu câteva zile Grigoraş a primit o veste bună din partea lui Unguruşan, care se antrenează din nou normal împreună cu echipa, a jucat chiar şi într-un amical, şi va putea fi folosit în duelul de sâmbătă, cu ASA. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Mihai Răduţ, care nu este încă refăcut şi nu va disponibil pentru partida de la sfârşitul săptămânii.  Nici cipriotul Paraskvevas nu va fi prezent pe foaia de joc în viitorul apropiat, deoarece fundaşul are probleme medicale ce necesită o perioadă mai lungă de recuperare.

Din păcate Răduţ este ieşit din calcule pentru meciul cu Târgu Mureş, şi el şi Paraskevas 100% nu vor putea juca. Îmi pare rău mult de tot de Răduţ pentru că este un jucător important, care aduce un plus echipei. Dar asta este viaţa, apar şi astfel de accidentări. Nu ştiu sută la sută dar 99 la sută el nu va putea să joace. E greu de suplinit un astfel de jucător, dar sperăm ca echipa să suplinească absenţa oricăruia din lot.
A precizat Grigoraş

Distribuie acest articol