Vasile Gheorghe a ajuns la Slatina

Redactia

Trupa pregătită de Oprescu a cunoscut de curând un nume nou. Este vorba despre o gură proaspătă de aer pentru compartimentul de mijloc, prin înregimentarea unui fotbalist experimentat. Rămas fără echipă după despărţirea de Oţelul Galaţi, Vasile Gheorghe a mai primit oferte din partea unor cluburi de primă ligă, care însă nu s-au concretizat, iar jucătorul a ales să ia calea grupării din Slatina. Ceea ce reprezintă o veste bună pentru gruparea lui Oprescu.

Slătinenii au acumulat până în prezent doar trei puncte din 18 posibile, iar situaţia lor din clasament nu este una deloc roză. Lipsa victoriilor a determinat oficialii divizionarei din Olt să aducă întăriri şi astfel s-a ajuns la o înţelegere cu mijlocaşul în vârstă de 29 de ani, Vasile Gheorghe.

După plecarea de la Oţelul Galaţi, am mai avut ceva discuţii cu echipe din Liga 1, care nu s-au concretizat. Am ales FC Olt pentru că există un colectiv unit, sperăm cu toţii să ieşim din situaţia aceasta de criză a rezultatelor. Este un lot echilibrat, cred că punctele şi poziţia din clasament nu reflectă valoarea echipei, însă probabil jucătorii s-au adaptat mai greu. Sunt convins că putem ieşi din situaţia asta, să mulţumim pe toată lumea.
A declarat Vasile Gheorghe pentru gazetanoua.ro

Jucătorul se simte pregătit să-şi facă loc în primul 11

Chiar dacă nu a mai evoluat într-un joc oficial de trei săptămâni, noul fotbalist al Oltului speră să facă o treabă bună dacă tehnicianul Oprescu va decide că are nevoile de serviciile lui în etapele ce urmează.

Am două, trei săptămâni fără joc oficial, sper ca lucrul acesta să nu se resimtă. Dacă antrenorul crede că pot ajuta echipa, din punct de vedere fizic sunt pregătit să joc. În mare parte sunt aceleaşi echipe ca în sezonul trecut. Metalul Reşiţa pare o candidată serioasă la promovare, CS Mioveni se bate la primele locuri, ACS Poli, care a venit din Liga I, chiar şi CSM Râmnicu Vâlcea, pe care o întâlnim noi sâmbătă, toate au jucători cu experienţă.
A mai spus mijlocaşul pentru aceeaşi sursă

Pentru slătineni urmează un duel important în “Zăvoi”, contra formaţiei CSM Râmnicu-Vâlcea, fiind o întâlnire a “orgoliilor”, după ce trupa lui Oprescu a fost eliminată dramatic din Cupa României de către echipa vâlceană.

Slatina va căuta «răzbunarea» în «Zăvoi»

FC Olt se va putea baza din nou de serviciile lui Nuno Claro pentru meciul de sâmbătă, deoarece portarul şi-a ispăşit etapa de suspendare primită în urma jocului cu Mioveni. În tabăra slătineană pluteşte un aer de optimism, iar pin vocea preşedintelui Ionuţ Ivan, se remarcă o stare de încredere înainte de confruntarea aprigă de sâmbătă, din „Zăvoi”.

Sunt încrezător în ceea ce priveşte partida de sâmbătă, cu siguranţă ne vom întoarce cu cele trei puncte. Lipsa de omogenitate şi-a spus cuvântul în debutul acesta de sezon, am încredere în echipă, sunt sigur că rezultatele nu vor întârzia să apară. Cred că vom aduce un plus, pe postul de mijlocaş central, prin transferul lui Vasile Gheorghe.
A declarat Ionuţ Ivan, pentru gazetanouă.ro

De cealaltă parte, vâlcenii nu vor putea fi conduşi de pe margine de Erik Lincar, deoarece tehnicianul a primit încă patru etape de suspendare ca urmare a declaraţiilor făcute la finalul jocului cu ACS Poli Timişoara, legate de maniera de arbitraj. CSM Râmnicu-Vâlcea are dreptul să facă recurs la această decizie, însă cazul va fi judecat cel mai devreme săptămâna viitoare.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol