Simona Halep şi-a asigurat prezenţa în turul trei al competiţiei susţinute pe pământ asiatic, printr-o victorie în două seturi în faţa localnicei Lin Zhu.
Românca a avut nevoie de o oră şi 29 de minute pentru a se impune în faţa chinezoaicei, numărul 167 mondial, beneficiara unui wild card, cu scorul de 7-5, 6-4, iar, astfel, să îşi securizeze locul în optimile de finală ale turneului WTA din Beijing, dotat cu premii totale în valoare de 5.427.105 euro. Halep a fost condusă în primul set cu 4-3 şi 5-4, iar la 5-5 a reuşit un break, după care şi-a fructificat serviciul şi şi-a adjudecat setul în 47 de minute. Setul secund a fost echilibrat până la 3-3, după care Simona a reuşit un break şi s-a desprins la 5-3. Zhu a anulat câteva mingi de meci şi a dus meciul la 5-4, dar Halep şi-a făcut serviciul şi s-a impus cu 6-4.
Simona Halep şi-a asigurat un cec de 51.850 dolari şi 120 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe Andrea Petkovic (15), victorioasă în turul secund cu 6-3, 6-3 în faţa americancei Madison Keys, după ce în primul tur o eliminase pe Monica Niculescu.
Jucătoarea română are avantaj în întâlnirile directe cu Petkovic (27 ani, 17 WTA), pe care a învins-o de trei ori: în 2013, în finala turneului de la Nurnberg, cu 6-3, 6-3, şi în primul tur la Tokyo, cu 7-6 (4) 6-3, precum şi anul acesta, în semifinale la Roland Garros, cu 6-2, 7-6 (4). Singurul succes al jucătoarei germane datează din 2009, la turneul ITF de la Bucureşti, cu 6-2, 7-6 (2), în sferturile de finală.