Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a resprins recursul primarului din Scorniceşti, Cătălin Davidescu la decizia Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care l-a declarat incompatibil.
În 2011, ANI a constatat că Davidescu s-a aflat în stare de incompatibilitate timp de şase luni, întrucât a deţinut simultan: funcţia de consilier local în Scorniceşti (iunie 2008-iunie 2010), funcţia de director coordonator în cadrul Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială Olt (25 mai 2009 – 30 noiembrie 2009) şi calitatea de administrator în cadrul SC Loctrans SA, (29 decembrie 2008 – 2011).
În urma acestei decizii, Davidescu va pierde fotoliul de primar şi nu va mai putea ocupa o funcţie publică timp de trei ani.






