Elevii lui Popa au surclasat «municipalii»

Redactia

Deşi nu au fost interesaţi în principal de scor, ci mai mult de jocul prestat, cei porecliţi „leuţii” au „rupt” plasele sâmbătă, pe terenul de la „Cantonament”, împotriva grupei de juniori E a ACSV Municipal Craiova. Elevii lui Mircea Popa au înscris de nouă ori contra „municipalilor”, protagoniştii recitalului fotbalistic fiind Domnu Eduard(4), Capac Alexandru(2), Rădoi Darius(2) şi Bărbulescu Liviu(1).

Evoluţia foştilor juniori ai Universităţii Craiova l-a mulţumit pe tehnicianul Mircea Popa, care s-a arătat încântat la finalul meciului de faptul că elevii săi au ţinut cont de indiciaţiile primite înainte de startul partidei, atingând punctele pe care acesta şi le-a dorit în planul jocului.  

Un meci pe care l-am câştigat fără niciun fel de problemă, pe mine m-a bucurat foarte mult că le-am dat o temă de joc copiilor, să nu primim gol, să înscriem numai din acţiuni şi s-au achitat de această temă. S-au prezentat foarte bine, pe mine mă interesează să avem progres, puteam să câştigăm la limită sâmbătă, dar dacă vedeam un joc bun din partea elevilor mei, eram mulţumit. În principal ne interesează să creştem frumos, iar dacă vom fi o echipă compactă şi ne vom impune propriul joc, restul va veni de la sine.
A declarat Mircea Popa, antrenorul copiilor de la Junior Craiova

Acesta s-a bazat în întâlnirea cu ACSV Municipal pe următorii jucători: Ştefănescu Andrei – Costea Raul, Gagiu Eric, Rădoi Darius, Bărbulescu Liviu, Capac Alexandru, Domnu Eduard, Răduţ Mario. Au mai intrat: Predescu Dragoş, Nicola Ianis, Pătroi Mihai, Băran Alex.

–––-

Juniori E Seria I
REZULTATE ETAPA A III-A
CSU Craiova     –     Fortuna Craiova    5-0
Dinamyk Craiova     –     CS Valerică Găman    6-0
AS Junior Craiova     –     ACSVM Craiova    9-0
Dinamyk 3 Craiova     –     CSO Filiaşi    1-0

Clasament
1. DINAMYK CRAIOVA    3    3    0    0    8-0    9    
2. AS JUNIOR CRAIOVA 2014    3    2    1    0    18-1    7    
3. CSU CRAIOVA    3    2    0    1    17-5    6    
4. DINAMYK 3 CRAIOVA    3    2    0    1    6-2    6    
5. CS VALERICA GĂMAN    3    1    1    1    3-7    4    
6. ACSVM CRAIOVA    2    0    0    2    0-11    0    
7. ACSO FILIAŞI    2    0    0    2    0-12    0    
8. FORTUNA CRAIOVA    3    0    0    3    0-14    0

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol