Cea de-a doua ediţie a Taberei naţionale de artă plastică ,,Mişcare sufletească de toamnă la Craiova” s-a desfăşurat ieri, la Biblioteca ,,Alexandru şi Aristia Aman”. Acţiunea este dedicată regretatului critic de artă Florin Rogneanu, director al Muzeului de Artă din Craiova.
19 pictori din întreaga ţară au participat cu lucrări la vernisajul expoziţiei. Peste 38 de picturi au fost expuse, temele reprezentate fiind printre cele mai diverse, însă toate au surprins cele mai frumoase clădiri şi locuri din Craiova. Mai mult de atât, unul dintre pictori a realizat portretul regretatului critic de artă craiovean.
Am organizat a doua ediţie a Taberei naţionale de artă plastică. Aceasta este dedicată regretatului critic de artă, Florin Rogneanu. Sunt pictori din toată ţara care participă, am acoperit aproape toate regiunile ţării. Lucrările sunt foarte frumoase. Sper ca publicul să le aprecieze. Unii pictori au lucrat chiar şi mai mult de două lucrări. Anul trecut tema de pictură a fost Parcul Romanescu. Anul acesta ne doream să avem ca temă Centrul Vechi, însă pentru că nu a fost gata, a trebuit să le dau frâu liber la imaginaţie. Au lucrat fiecare cum s-au priceput mai bine. Este o tabără cu caracter privat. Sunt încântată, a fost o atmosferă foarte plăcută. Este un mod de a socializa, de a ne cunoaşte mai bine. Primele lucrări au fost executate în prima parte a taberei. Unii pictori au lucrat chiar şi trei sau patru tablouri. Lucrările vor rămâne la Craiova. Sper ca la anul, această tabără să devină internaţională. Cert este că toate ediţiile vor fi dedicate lui Florin Rogneanu.
Ilinca Butucea, pictoriţă