Minerul Mehedinţi a fost învinsă vineri după-amiaza de o echipă care nu marcase decât în prima etapă, când dispusese cu 3-0 de Pandurii II Târgu-Jiu. La malul Dunării, Millenium Giarmata s-a impus cu 1-0 şi a depăşit în clasament clubul de la Valea Copcii.
Prima repriză a aparţinut oaspeţilor, care au avut două şanse de gol, prin Ifeanji Anagor (‘28) şi Cristian Fara (‘37), însă veteranul Adrian Nedelcea a fost de fiecare dată la post.
Gazdele, fără şut pe poartă în prima repriză
Încurajată din tribune de doar 200 de spectatori, echipa mehedinţeană a început mai bine partea secundă şi Mario Porcescu a reuşit să trimită primul şut pe spaţiul porţii. Timişenii nu s-au lăsat intimidaţi şi au deschis scorul în minutul 60, când George Beloescu a trimis balonul, din 12 metri, pe lângă portarul severinean. A fost primul gol primit de Minerul pe Stadionul „Municipal”, unde învinsese cu 2-0 ACSVM Craiova şi remizase cu Naţional Sebiş.
La finalul partidei cu Giarmata, antrenorul-jucător Cristian Boboescu a precizat că echipa sa, ajunsă la 3 meciuri consecutive fără gol marcat, începe să resimtă lipsa cantonamentului de vară.
Ne-a lipsit prospeţimea. Nu am fost primii la minge, oaspeţii au câştigat şi mingea a doua, la mijlocul terenului, iar asta contează în fotbalul modern. Începe să se vadă lipsa pregătirii din vară. Celelalte echipe îşi revin fizic. Noi am fost proaspeţi în primele etape şi cred că vom avea probleme în continuare.
A declarat antrenorul severinean
De partea cealaltă, tehnicianul bănăţean consideră că experienţa mai mare a echipei sale a contat decisiv în stabilirea rezultatului final.
Nu marcasem de trei etape, iar acum am înscris pe contraatac. După remiza albă de la Lugoj, acum am prestat un joc mai bun, ne-am închis bine şi am avut câteva ocazii. S-a văzut experienţa noastră mai mare. Consider just rezultatul, ţinând cont că am avut mai multe şanse de gol şi o posesie mai bună.
Călin Cojocaru