Craioveanul de 30 de ani, fost arbitru de fotbal, care a fugit de la Spitalul de Psihiatrie şi a creat panică în cartierul Craioviţa Nouă luna trecută, snopind în bătaie un tânăr şi ameninţând trecătorii cu un cuţit, rămâne în continuare încarcerat. Judecătorii de la Tribunalul Dolj i-au prelungit arestarea preventivă cu încă 30 de zile, începând de sâmbătă, 27 septembrie a.c. Reprezentanţii Poliţiei doljene spun că bărbatul este tot la Penitenciarul Jilava, unde a fost transferat în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice.
Judecătorii Tribunalului Dolj au dispus, săptă mâna trecută, prelungi rea arestării preventive a lui Florin Ghiţulescu, bărbatul de 30 de ani din Craiova care a speriat un cartier întreg şi a fost prins de poliţişti cu focuri de armă, luna trecută. Instanţa a hotărât să-i prelungească arestarea cu încă 30 de zile, chiar dacă bărbatul nu este acum în arestul poliţiei doljene, ci în Penitenciarul Jilava:” Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. În baza art. 234 raportat la art. 236 Cpp prelungeşte durata măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Ghiţulescu Florin, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.09.2014 până la data de 26.10.2014, inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu”, se arată în încheierea de şedinţă a Tribunalului Dolj.
Florin Ghiţulescu, fost arbitru de fotbal, este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru tentativă de omor calificat după scandalul pe care l-a creat pe 26 august, seara târziu, stârnind panică în cartierul Craioviţa Nouă. Reamintim că, agresorul, bolnav psihic, evadat din Clinica de Psihiatrie I, de lângă Parcul „Nicolae Romanescu”, a ajuns acasă, şi-a bătut tatăl şi apoi pe Ionel Camen, de 27 de ani, din Craiova, un tânăr pe care l-a întâlnit pe stradă, apoi, înarmat cu un cuţit, s-a oprit în părculeţul de la Racheta şi i-a ameninţat pe trecători. Mai mult, a sărit cu cuţitul şi la poliţiştii Secţiei 5 Craiova, veniţi să-l potolescă, oamenii legii neavând altă soluţie decât să-l împuşte în picioare.
În urma apelurilor primate la 112, poliţiştii craioveni au plecat în căutarea suspectului, ştiind că acesta este deosebit de violent şi agresiv, dar şi că este înarmat cu un cuţit. Acesta a fost depistat de poliţişti şi a încercat să îi agreseze, moment în care poliţiştii au executat mai multe focuri de armă în plan vertical, după ce deja folosiseră spray-ul iritant lacrimogen. Întrucât suspectul a devenit şi mai violent şi a încercat să atace poliţiştii cu cuţitul pe care îl avea asupra sa, poliţiştii au executat mai multe focuri de armă înspre picioare, rănindu-l superficial
A declarat, la momentul respectiv, Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dolj
Pentru că tânărul snopit în bătaie a intrat în comă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Florin Ghiţulescu, pentru tentativă la infracţiunea de omor şi au formulat propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, propunere admisă de instanţă.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în seara de 26.08.2014, în timp ce se afla într-un cartier de pe raza municipiului Craiova, inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra victimei C.C.I. (n.r. – Camen Ionel), aplicându-i mai multe lovituri cu piciorul în zona capului, cauzându-i leziuni grave ce i-au pus viaţa în primejdie.
Au comunicat anchetatorii
Ulterior, din fericire, starea lui Ionel Camen s-a ameliorat, acesta ieşind din comă, iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice în cazul lui Ghiţulescu, pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptelor. Ca atare, bărbatul a fost transferat din arestul IPJ Dolj, la Penitenciarul Jilava, unde se fac aceste expertize şi unde el se află şi în prezent.