Când primarii se cred vedete

Redactia

De Ana-Maria Constantinescu, redactor-şef al cotidianului «Ediţie Specială»

Paranoia pare să cuprindă tot mai mulţi oameni implicaţi în politică. După ce Ediţie Specială a publicat, ieri, un material în care erau exprimate nemulţumirile unei doljence care locuieşte în comuna Bistreţ, Primarul comunei, vizat de nemulţumiri, a găsit de cuviinţă să arunce totul pe seama politicii.
Concret, în ceea ce o priveşte pe Cristiana Antonie, edilul comunei, Cornelia Ciuculescu, în vârstă de 69 ani, spune că i-a făcut promisiuni pe care nu le-a respectat şi, mai mult, a dat-o afară din Primărie atunci când a vrut să-şi rezolve unele probleme.

În loc să ia legătura cu femeia, care a şi votat-o pentru a ajunge în funcţia de primar, Cristiana Antonie, simţindu-se probabil mai importantă decât este, a considerat că materialul a fost unul realizat la comandă politică. Probabil că în mintea doamnei Antonie, doamna Ciuculescu, peste doi ani, adică atunci când va avea vârsta de 71 de ani, va dori să candideze la funcţia de primar al comunei Bistreţ şi astfel, să îi fure fotoliul. Altfel, nu ne putem explica de ce a ajuns Cristiana Antonie la concluzia că a fost un material realizat la “comandă politică”, aşa cum ne-a declarat telefonic.

Nici măcar nu am anunţat că doamna Antonie se dă de ceva vreme în bărcile politicii. O facem însă acum. Încă din campania de la europarlamentare, când era membru PNL, a participat la acţiunile electorale ale PSD. S-a şi “tras în poză” alături de social-democraţi la evenimentele electorale. Şi ca un edil căruia îi pasă de cei care l-au votat, ca şi candidat al PNL, Antonie a ţinut de fotoliu şi nu şi-a depus demisia de la liberali pentru a nu pierde funcţia.
Noroc cu Ordonanţa traseiştilor.  Cristiana Antonie se află în rândul primilor traseişti care s-au mutat la PSD. Acum poate sta liniştită, nu îşi mai pierde funcţia. Asta, dacă nu cumva şi Senatul respinge OUG a lui Dragnea, aşa cum au făcut-o deputaţii.

Chiar şi aşa doamna Antonie nu este vreun candidat la preşedinţia ţării, nici vreun primar de municipiu ca să îşi acorde atâta importanţă. Este doar un edil-şef de comună. Ales de oameni, pentru oameni. Asta ar trebui să reţină doamna Antonie. Că trebuie să asculte problemele celor care au votat-o, şi pe ale celor care i-au votat pe alţii întrucât şi ei sunt cetăţenii comunei pe care o gospodăreşte. Campania electorală nici nu a început şi iată că sunt primari care nu au alte griji decât politica.

Ce-i drept, din păcate, apar tot mai multe ziare de partid şi poate din acest motiv doamna Antonie crede că e „comandă politică”.
Însă, dacă doamna Antonie  ar fi fost un cititor fidel al cotidianului Ediţie Specială, ar fi ştiut că noi nu publicăm articole la comandă politică. Din principiu şi deoarece conduita o impune.

Redactorul Ediţie Specială, cel care a scris articolul cu pricina, a sunat luni la Primăria Bistreţ, încă de la ora 9, pentru a obţine un punct de vedere de la primăriţă. A răspuns o doamnă care a afirmat că edilul nu se află în Primărie pentru o săptămână şi nu a vrut să ofere un număr de telefon la care doamna Antonie să poată fi contactată.
Între timp, Cristiana Antonie a citit articolul cu pricina şi l-a contactat telefonic pe directorul general al cotidianului Ediţie Specială. Acesta a îndrumat-o către redactorul care a realizat materialul. Aşa a reuşit redactorul să obţină un punct de vedere de la doamna Antonie.

Ce a ieşit, citiţi mai jos:

«Eu nu i-am promis nimic»

de Asineta Gîscan

Primarul comunei Bistreţ, Cristiana Antonie a negat toate acuzaţiile pe care Cornelia Ciuculescu i le aduce. Mai mult, edilul spune că nu ştie cu ce a deranjat-o pe femeie şi că niciodată nu a izgonit-o din primărie.
Cristiana Antonie a mai precizat că nu i-a promis niciodată femeii că o va ajuta să-şi reabiliteze casa în care locuieşte în acest moment şi care este pe cale să se prăbuşească din cauza ruinelor ce se află în proprietatea administraţiei locale.

Este adevărat că se plângea de nişte fisuri, dar nu ştiu cu ce am deranjat-o eu personal. Ruinele de lângă casa Corneliei Ciuculescu nu sunt de mult timp în proprietatea primăriei. Nu este adevărat că ar fi venit la mine şi că nu am primit-o. Eu am cumpărat acum doi ani acel loc, pe care se află clădirea lăsată în paragină de lângă casa femeii. Acum mai mulţi ani, în respectivul loc funcţiona poşta, dar pe atunci nu era în proprietatea noastră. Era a unui domn care a revendicat casa. Nu-mi amintesc să-mi aducă o cerere sau să vorbească cu mine.
A declarat primarul comunei Bistreţ, Cristiana Antonie

Care să fie, oare, adevărul?

Deşi edilul susţine că femeia nu a depus nicio plângere la primărie, din care să rezulte nemulţumirile şi acuzaţiile care se aduc administraţiei locale, Cornelia Ciuculescu ne-a declarat că în ultimul an nu a putut depune o astfel de cerere, din cauză că nu are acces în primărie.

În ultimul an am tot încercat să fac o plângere la primărie, să-mi exprim ofurile, însă totul a fost în zadar. Doamna primar a refuzat să mă asculte, de câte ori încerc să intru în primărie sunt dată afară.
Cornelia Ciuculescu

Cristiana Antonie: «Era vorba de un proiect, eu nu i-am promis bani»

Mai mult, primarul Cristiana Antonie neagă afirmaţiile Corneliei Ciuculescu, potrivit cărora edilul i-ar fi promis femeii 7.000 lei, în urmă cu cinci ani, în timpul campaniei electorale, pentru a-şi reabilita imobilul.
Cristiana Antonie susţine că a fost vorba de un proiect iniţiat de ISU Craiova, în parteneriat cu o firmă din Bucureşti şi care avea ca scop reabilitarea mai multor case din comuna Bistreţ.

Era un proiect iniţiat de cei de la Bucureşti, împreună cu ISU Craiova. Se dorea, la acel moment, reabilitarea unor case din comuna noastră. Din câte ştiu, proiectul nu a mai fost implementat, deoarece nu au mai fost fonduri disponibile. Eu nu i-am promis nimic acestei doamne în timpul campaniei electorale, nu aş fi avut nicio bază legală să fac asta.
A menţionat primarul comunei Bistreţ, Cristiana Antonie

Primăria se spală pe mâini?

Referitor la casa părintească pe care Cornelia Ciuculescu nu şi-o poate recupera, edilul a declarat că nu are cunoştinţe în acest sens. Mai mult, Cristiana Antonie a infirmat acuzaţiile potrivit cărora reprezentanţii primăriei i-ar fi zis femeii că nu are niciun drept asupra imobilul respectiv.

Nu ştiu ce să zic în legătură cu această casă. Noi (n.r.-angajaţii primăriei) nu i-am zis acestei doamne că respectiva casa pe care se ceartă cu rudele sale nu ar fi a dânsei. Nu ştim care este, de fapt, situaţia.
A mai spus primarul din Bistreţ

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol