Acţiunile preventive desfăşurate de poliţiştii mehedinţeni în perioada 19-21.09.2014, au condus la aplicarea a 489 de sancţiuni contravenţionale, şoferilor care nu au respectat legislaţia rutieră.
În acest weekend, poliţiştii mehedinţeni au desfăşurat activităţi specifice pe principalele artere intens circulate, cât şi în zonele urbane, pentru fluidizarea traficului şi prevenirea blocajelor, în special la orele de vârf când se înregistrează o creştere semnificativă a valorilor traficului rutier.
Activităţile preventive desfăşurate, s-au materializat în controlarea a 594 de autovehicule şi legitimarea unui număr de 689 persoane, fiind aplicate 489 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 107.580 lei.
În cadrul acţiunilor, au fost reţinute, în vederea suspendării sau anulării dreptului de a conduce autovehicule 21 permise de conducere, retrase 2 certificate de înmatriculare şi constatate 4 infracţiuni.






