Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, în parteneriat cu Teatrului de Stat Braunschweig (Germania) prezintă pe 27, respectiv 28 septembrie 2014 premiera absolută a spectacolului Căpşunile şi Orfanii/Erdbeerwaisen – O călătorie spre o generaţie abandonată, un proiect internaţional al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, Teatrul de Stat Braunschweig şi werkgruppe2. Spectacolul din 27 septembrie va avea loc la sala „Ion D. Sârbu”, de la ora 17, iar cel din 28 septembrie este programat la ora 19.
Organizaţiile World Vision şi Salvaţi Copiii (cu structuri teritoriale şi în Dolj) au fost parteneri importanţi pentru documentare.
Ambele organizaţii au grijă de copiii migranţilor şi de familiile acestora, în limita posibilităţilor. Niciuna dintre acestea nu beneficiază de sprijinul statului, fiind finanţate prin donaţii sau prin alte surse de finanţare neguvernamentală. Acestea întreprind acţiuni de sprijinire a copiilor după şcoală, asigurate de asistenţi sociali, psihologi şi cadre didactice. Goethe-Institut Bucureşti a sprijinit, de asemenea, proiectul.
După ambele spectacole, protagoniştii vor avea un dialog cu publicul din sală.
Din distribuţie fac parte: Gabriela Baciu, Gina Călinoiu, Sven Hönig, Oliver Simon şi Kim Efert (muzician). Regia artistică este asigurată de Julia Roesler, documentarea Julia Roesler, Silke Merzhäuser, Gina Călinoiu muzica originală, Kim Efert, scenografia Adrian Damian, asistent costume Veronika Kaleja, dramaturgia Silke Merzhäuser, Axel Preuß, traducerea Alexandru Sterescu. Asistent regie Maximilian Hanisch, asistenţi stagiari Florian Berghöfer, Merle Kirchberger, Hanna Puder.
Regie tehnică George Dulămea, Mircea Vărzaru Premiera germană: Braunschweig 23 octombrie 2014 Hausbar, Großes Haus. Durata reprezentaţiei este de circa 90 minute, fără pauză.
În anul 2013, în lunile septembrie şi noiembrie, echipa de artişti de la werkgruppe2 au colaborat cu mai multe ONG-uri şi au cunoscut o serie de cazuri sociale din Craiova şi judeţul Dolj. Interviurile realizate le-au dezvăluit viaţa de zi cu zi a unor familii aflate în situaţii dificile. Textul dramatic este rezultatul exclusiv al discuţiilor realizate cu copiii, bunicii şi rudele lor. Rezultatele au fost transpuse într-un scenariu dramatic ce relevă aspecte emoţionante ale vieţii de zi cu zi, dar şi aspecte legate de problematica intrării României în UE şi urmările sale. Astfel, s-a dezvăluit o generaţie de bunici care nu cunoaşte condiţiile unei vieţi sigure odată cu pensionarea, precum şi faptul că multe familii trăiesc în situaţii precare din punct de vedere financiar. Toate interviurile au fost înregistrate sub anonimat, transcrise şi transpuse într-un scenariu dramatic. Poveştile persoanelor intervievate sunt interpretate pe scenă de patru actori, doi din trupa permanentă a Teatrului de stat Braunschweig şi doi din cea a Teatrului Naţional “Marin Sorescu” Craiova.
Titlul Căpşunile şi Orfanii (în germană „Erdbeerwaisen”) defineşte o generaţie de copii din România, ai căror părinţi au părăsit ţara pentru a munci în state precum Spania, Italia, Grecia sau Germania. Părinţii sunt numiţi “căpşunari”, indiferent că lucrează ca îngrijitori pentru persoane vârstnice sau fac muncă sezonieră, că sunt muncitori în construcţii, în şantiere navale sau în măcelării. Se estimează că 5.000.000 de români lucrează în străinătate, inclusiv cei angajaţi la negru, reprezentând o cincime din forţa activă de muncă românească.
Atunci când părinţii se află în străinătate, copiii lor rămân acasă, în ţară. Proiectul “Căpşunile şi Orfanii” dezbate “preţul” absenţei părinţilor: Cum se reorganizează familiile? Cine preia sarcina părinţilor absenţi? Cine poate să-i înlocuiască? Unde se simte cel mai acut lipsa lor? Ce urmări emoţionale are acest lucru, pe termen lung, asupra copiilor şi asupra întregii familii?
Sub titlul “The Art of Ageing”, opt teatre membre ale Convenţiei Teatrale Europene (CTE) organizează parteneriate pe termen lung, pentru a aduce în discuţie această problemă – un astfel de parteneriat este cel dintre Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova şi Teatrul de Stat Braunschweig. La cererea celor două teatre, colectivul artistic al werkgruppe2 a realizat proiectul teatral bilingv Căpşunile şi Orfanii / Erdbeerwaisen. CTE este cea mai importantă reţea de teatre din Europa, care a pus în legătură peste 40 de teatre publice din 25 de ţări. Scopul acestei reţele este realizarea schimburilor interculturale şi educaţia culturală, precum şi iniţierea proiectelor transnaţionale şi apărarea intereselor teatrului în dialog cu instituţiile UE. “The Art of Ageing” este susţinut financiar prin Programul Cultura 2007-2013 a UE.
Fondat în 1690, Teatrul de Stat Braunschweig este unul dintre primele teatre publice din Germania. “Emilia Galotti” a lui Lessing şi »Faust – tragedia primei părţi« a lui Goethe au avut premiera pe această scenă.
Teatrul de stat este o instituţie modernă cu cinci secţii artistice şi aproape 500 de angajaţi. Anual au loc 30 de premiere de teatru, teatru muzical, dans, teatrul pentru copii şi tineret şi concerte ale Orchestrei de Stat.






