Locatarii din centru, exasperaţi de lucrări

Redactia

Lucrările din centrul Craiovei se intensifică şi locatarii sunt deranjaţi tot mai mult de zgomot. În câteva săptămâni se vor termina lucrările la Centrul Istoric, însă vor continua cele de la parcarea subterană.
Parcarea subterană din zona Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ a început deja să prindă contur. Constructorul lucrează, de câteva săptămâni, la realizarea incintelor de pereţi, şi a trecut la cuplarea conductelor de apă la reţea. Din această cauză s-a creat un disconfort al locatarilor, din cauza lucrărilor desfăşurate şi pe timp de noapte.

Am înţeles că sunt lucrări pe timpul zilei, câteodată nici nu sunt acasă, dar acum sunt lucrări şi pe timpul nopţii. Nu se poate aşa ceva… Cică stăm în centrul oraşului, dar cu asemenea zgomote mai bine eram la periferie. Nu ne putem odihni noaptea, nu ştim ce să mai facem. Degeaba facem reclamaţii că sunt toţi ai lor. Nu ne rămâne decât să răbdăm şi să sperăm că se va termina curând calvarul acesta.
A afirmat Constantin Ion, de 46 de ani

Timp de un an şi jumătate, consorţiul de firme Mitliv – Polystart – Habau va realiza peste 600 de locuri de parcare, într-un proiect cu finanţare europeană de 48.833.976,20 lei (inclusiv TVA).
Compania a trimis aproximativ 140 de angajaţi să lucreze la parcarea subterană, aceştia fiind împărţiţi în echipe de noapte, care lucrează la utilaje; echipe de zi, care confecţionează armături pentru pereţi şi cele care se ocupă de partea de instalaţii.
Lucrările pe timp de noapte au primit, totodată, şi acordul autorităţilor din domeniul protecţiei mediului.

Parcul va fi reamenajat

Parcul din spatele Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ va avea de suferit, într-adevăr, dar numai pe perioada lucrărilor. După terminarea acestora, spaţiile verzi vor fi reamenajate, însă cu alţi copaci, de înălţimi mai mici.
”În final, parcul se va reface. Nu se va şti că este parcare. Va fi aproximativ la fel, însă nu vor mai fi pomi de înălţime foarte mare, pentru că rădăcinile se întind. Va fi o vegetaţie cu arbuşti de talie mai mică, dar asta peste 18 luni“, au spus reprezentanţii Mitliv.

S-a distrus un parc cu brazi crescuţi în timp, dar şi copaci umbroşi. S-au tăiat cu drujba copacii plantaţi în urmă cu zece ani. Avem promisiuni mincinoase, că vor fi replantaţi. Ruşine primăriţei, a terminat cu verdeaţa din centru pentru betoane subterane sporind poluarea în zona. Nu cred că Vanghelie, care este tot PSD-ist distrugea Parcul Sebastian pentru asta.
A punctat Mircea Valeriu, de 62 de ani

După terminarea lucrărilor, accesul în parcare se va face din Calea Bucureşti colţ cu strada Romul, iar ieşirea din subteran va fi amenajată în zona staţiei de autobuz de la Universitate.
În afara lucrărilor la parcarea subterană, s-au intensificat lucrările la terminarea Centrului Istoric. Peste 130 de muncitori, dintre care 15 deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă lucrează pe şantier.
Ca noutate, strada C. Nicolaescu-Plopşor, va fi închisă definitiv pentru trei săptămâni. Când se va înrăutăţi vremea, se vor începe lucrările la grupul sanitar de la „English Park” şi se realizează reţeaua de comunicaţii din parc.

Centrul Istoric arată bine, însă nu voi uita prin ce perioadă am trecut. A fost un vacarm de nedescris şi credeam că nu se va mai termina. Nu mai spun că acum, când plouă, abia putem să ieşim din casă. Este un noroi de neimaginat. Sper să se termine lucrările în maxim o lună şi să avem linişte.
A punctat Ioana Bogdan

Se pare că oamenii care locuiesc în zonă vor avea acces de parcare în zona Centrului Istoric din străzile C. Nicolaescu-Plopşor, Panait Moşoiu şi Theodor Aman, unde se va face accesul prin piloni retractabili.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol