Mischie, despăgubit de stat cu 3.000 euro

Redactia

Nicolae Mischie va fi despăgubit de statul român cu 3.000 de euro. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean şi al PSD Gorj  a fost condamnat în 2007 la un an de închisoare cu suspendare pentru introducerea în ţară a unei arme de vânătoare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului spune că  sentinţa dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţia a încălcat drepturile omului.
Concert CEDO a decis că ICCJ l-a condamnat pe Nicolae Mischie, în condiţiile în care acesta fusese achitat de două instanţe inferioare, fără a audia direct unii martori.
CEDO a constatat că  a fost încălcat articolul 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, ce prevede dreptul la un proces echitabil şi a decis că Mischie trebuie să primească daune morale de la statul român în valoare de 3.000 euro.

Nicolae Mischie a fost acuzat de contrabandă cu arme după ce fostul prefect de Gorj, Pantelimon Manta a declarat, în noiembrie 2003, că, în timpul unei vizite oficiale făcute în 1997, în Elveţia, ar fi fost rugat de fostul preşedinte al CJ să îi introducă o parte din armă prin vamă.
Manta a susţinut că a refuzat să treacă acea parte din armă prin vamă, iar Mischie a făcut-o singur. Mischie a spus că în 9 februarie 2003 a intrat în ţară cu arma “în sacoşă” şi că, “fiind duminică”, nu i s-ar fi cerut în mod expres să facă declaraţia vamală.

El s-a prezentat mai târziu la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj pentru a prezenta arma.  Nicolae Mischie a spus că arma era defectă când a cumpărat-o, motiv pentru care a lăsat-o la reparat, obiectul fiindu-i predat şase ani mai târziu.
Magistraţii Tribunalului Gorj şi cei ai Curţii de Apel Craiova l-au sancţionat doar cu o amendă administrativă. Procurorii au contestat însă decizia CA Craiova, iar ÎCCJ l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Magistraţii au dispus şi confiscarea armei.

Nicolae Mischie a fost încarcerat în 18 martie 2013, după ce ICCJ l-a condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Mischie a fost anchetat în 2004 şi trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, i-ar fi cerut omului de afaceri Clement Mocanu să îi renoveze vila din Târgu Jiu, moştenită de la o mătuşă, în schimbul facilitării accesului acestuia la o serie de contracte cu unităţile din minerit şi energie, scrie Mediafax.

În luna mai, anul acesta, Nicolae Mischie a fost eliberat condiţionat, printr-o decizie a Tribunalului Gorj.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol