Baschetbalistele de la SCM-CSS Craiova vor fi mai puternice din sezonul viitor, după ce o sportivă cu experienţă, Adina Pop, s-a alăturat clubului alb-albastru. Aceasta a mai evoluat pentru gruparea din Bănie în sezonul 2007-2008.
În decursul carierei, sportiva de 26 de ani a evoluat doi ani în Franţa, la Dijon, la CET Govora, Nova Vita Târgu Mureş, CSU Alba Iulia şi CSM Satu Mare.
Sportivele din Bănie vor începe noul sezon, pe 27 septembrie, atunci când vor întâlni, în deplasare, pe CSM Satu Mare, care a terminat sezonul trecut pe locul 7.







