Pesediştii arestaţi – Duicu şi Popescu pierd şi funcţiile politice

Redactia

Colegul de fapte penale şi de celulă al baronului Adrian Duicu, Constantin Popescu a fost înlocuit de la şefia PSDOrşova  prin vot democratic cu un politician necunoscut pe nume Nicolae Căprioru. După prezidenţiale şi Adrian Duicu va afla înlocuitorul oficial de la preşedinţia PSD Mehedinţi. Dintre Marius Screciu şi  Aladin Georgescu cele mai mari şanse le are Screciu spun sursele nostre.

Căpeteniile organizaţiei judeţene a PSD Mehedinţi orşovenii fraţi de cruce Adrian Duicu şi Constantin Popescu trimişi în judecată în stare de arest pentru fapte de corupţie încep să fie marginalizaţi subtil şi de colegii de  partid. Săptămâna trecută  în Orşova au avut loc alegeri pentru şefia organizaţiei municipale unde  Constantin Popescu a fost preşedinte.  
Noul preşedinte ales al organizaţiei este un ,,no name” pe scena politică mehedinţeană: Nicolae Căprioru. Purtătorul de cuvânt al PSD Orşova, Darius Loga, laudă noul  proiect politic.

În urma alegerilor desfăşurate în organizaţia PSD Orşova s-a format o nouă echipă, un nou Birou Permanent Politc care se bazează atât pe tineri, cât şi pe oameni cu experienţă, care au trecut prin mai multe campanii electorale şi au demonstrat cât de implicaţi pot fi într-un proiect politic. Noul Birou a fost încropit în urma unor analize vizavi de convingerile fiecăruia. Nu sunt modificări semnificative dar consider că suntem un grup valoros şi puternic în municipiul Orşova. Aş vrea să nominalizez câţiva oameni importanţi care fac parte din actualul Birou şi anume pe directorul de la Drumuri şi Poduri Orşova, Ioan Cunicel, directorul Liceului de Marină din Orşova, Petru Pătăşanu care ocupă şi funcţia de vicepreşedinte al Partidului, directorul Grădiniţei Nr. 1 din Orşova, Carmen Cherescu dar şi câţiva tineri cu profesii diferite şi convingeri serioase: Marius Stoica, un tânăr politician şi consilier local în acelaşi timp, Georgiana Artinescu, cadru didactic la Liceul de Marină din Orşova şi Mirela Iovanovici, asistent medical şi consilier local.
Darius Loga, purtător de cuvânt PSD Orşova

Înlocuitorul lui Duicu: Georgescu sau Screciu

Şi puşcăriabilul Adrian Duicu va fi zburat din funcţia de preşedinte al PSD Mehedinţi. Dosarul de corupţie în care este  judecat în stare de arest i-a scos pe nas politica. Totuşi conducerea centrală  a partidului nu a luat încă taurul de coarne ca să-l ejecteze pe  baronul corupt.  

Cel mai probabil pentru a da un semnal de solidaritate în preajma prezidenţialelor s-a rezumat la a anunţa prin Liviu Dragnea sau chiar Victor Ponta că PSD Mehedinţi are doi ,,interimari”: Aladin Georgescu fost vicepreşedinte al CJ Mehedinţi actul preşedinte interimar al CJ Mehedinţi şi Marius Screciu şef la organizaţia municipal a PSD Drobeta Turnu Severin, viceprimar al Severinului. Surse  de încredere din PSD Mehedinţi ne-au declarat că după alegerile prezidenţiale şi organizaţia judeţeană de aici va avea un preşedinte ales.

În acest sens cei mai mulţi îl vor preşedinte pe Marius Screciu deoarece este mult mai sociabil şi mai comunicator decât Aladin Georgescu. Acesta din urmă, avocat de profesie, are mai tot timpul un aer de superioritate  şi în plus, vorbeşte de parcă ar avea mămăligă în gură.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol