Un bărbat de 52 de ani a din Râmnicu Vâlcea a fost reţinut de poliţişti după ce a falsificat procese verbale ale ISU, declaraţii ale multor cetăţeni, acte juridice, semnături poştale, în urma cărora a câştigat procese în instanţă.
Vineri, poliţiştii au făcut o percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului.
Din cercetări a rezultat că între suspect şi o familie vecină a existat un litigiu generat în urmă cu circa 20 de ani în împrejurările în care părinţii suspectului au vândut un apartament către cei doi soţi, după ce, în prealabil, îl vânduseră altor persoane. Pentru recuperarea prejudiciului creat, cei doi soţii-au acţionat în judecată, fiind astfel obţinută ordonanţa de adjudecare a terenului în litigiu. Suspectul R. Constantin a încercat în repetate rânduri să obţină drept de proprietate asupra terenului respectiv recurgând iniţial la toate căile legale de atac posibile împotriva ordonanţei de adjudecare, iar după epuizarea acestora, la diverse mijloace frauduloase. Pentru aceste mijloace, bărbatul a fost cercetat pentru comiterea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals în formă continuată cu trei acte materiale şi fals în declaraţii influenţarea declaraţiilor, în urma sesizării neregulilor de către autorităţile locale, unde acesta a depus documente.
Alina Teodorescu, IPJ Vâlcea
Bărbatul a formulat plângeri penale mincinoase împotriva unor persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere. Acesta susţinea că cei vizaţi au tăiat mai mulţi arbori şi au demolat construcţiile de pe un teren situat în zona Goranu şi au valorificat materialele de construcţie rezultate din demolare.
Dosarul penal întocmit ca urmare a plângerii mincinoase nu s-a conturat, întrucât în urma cercetărilor s-a constatat ca faptele reclamate nu au existat în materialitatea lor. S-a stabilit că terenul în cauză a aparţinut iniţial suspectului, soţilor, însă ulterior, prin procedura de adjudecare imobiliară, a fost recunoscut dreptul de proprietate al vecinilor asupra terenului respectiv, astfel că prin modificările aduse terenului după evacuarea silită a vechilor proprietari nu constituie infracţiune.
A declarat Alina Teodorescu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea
Bărbatul nu s-a oprit aici. Şi-a chemat vecinii în instanţă pentru a cere despăgubiri în urma unui incendiu. Pentru acestea s-a folosit de documente false.
Privind infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune comise de suspect s-a stabilit că acesta, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale ce are ca obiect producerea şi comercializarea de flori, i-a chemat în judecaţă pe vecini pentru repararea unei pagube materiale produse în urma unui incendiu. Suspectul a precizat că vecinii chemaţi în judecată sunt proprietari ai unui teren, iar el deţine o suprafaţă de teren, vecină cu terenul acestora. Astfel că în urma unui incendiu extins de pe terenul celor doi soţi i-au fost distruse mai multe bunuri şi plante pe care le deţinea în pepiniera amenajată pe terenul său. Suspectul a estimat un prejudiciu de peste 4.000.000 lei. În sprijinul celor precizate în cererea de chemare în judecată, suspectul a folosit un proces-verbal întocmit de ISU Vâlcea ca urmare a unui incendiu de vegetaţie fără pagube materiale la care au intervenit în zonă. Totodată, R. Constantin a indicat o adresă mai veche a sa ca fiind adresa vecinilor, iar ulterior a intervenit pe lângă factorul poştal însărcinat cu predarea citaţiilor emise de instanţă pentru cei doi pârâţi, astfel că a intrat în posesia citaţiilor semnând pentru primirea acestora şi eliminând totodată riscul ca cei în cauză să ia cunoştinţă de procesul civil în care erau părţi. Ulterior, suspectul a redactat prin mijloace informatice în numele vecinilor 6 cereri, pe care a aplicat semnăturile celor doi, prin metoda colajului. Copiile xerox obţinute, le-a înaintat instanţei de judecată, materializându-se astfel infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Din aceste cereri, a rezultat faptul că îşi recunoşteau vina pentru incendiul provocat şi că renunţă la dreptul de proprietate asupra terenului din zona Goranu în cuantumul prejudiciului creat prin incendiu. Astfel, instanţa de judecată, prin sentinţă civilă pronunţată a constituit suspectului dreptul de proprietate asupra terenului, aparţinând de drept celor doi pârâţi.
Potrivit IPJ Vâlcea
Poliţiştii au ridicat de la domiciliul bărbatului mai multe înscrisuri care reprezintă mijloace materiale de probă în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor pentru care suspectul este cercetat, precum şi suma de aproximativ 25.000 lei, ce nu a putut fi justificată.
În baza probelor administrate pe parcursul urmăririi penale şi a celor descoperite cu ocazia percheziţiei domiciliare, oamenii legii au reuşit probarea infracţiunilor pentru care se efectuează urmărirea penală, astfel că suspectul R. Constantin a fost reţinut pe baza de ordonanţă pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 04 septembrie a.c., a fost prezentat Judecătoriei Rm. Vâlcea cu propunerea de arestare preventivă, propunere acceptată de magistraţi.
Au mai transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea
Bărbatul se află în prezent încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspectului.





