Promoţii pentru turiştii care merg la Vâlcea

Redactia

Oferte de toamnă în staţiunile balneare din judeţul Vâlcea. Începând cu 15 septembrie şi până pe 15 decembrie, turiştii sunt aşteptaţi în Călimăneşti, Govora şi Olăneşti cu pachete promoţionale de odihnă şi tratament în cadrul mai multor programe.
Edilii celor trei staţiuni vâlcene, arată AGERPRES, au menţionat că oferta turistică este “pentru patru anotimpuri” şi că preţurile reduse pot fi un stimulent pentru ca turiştii care nu şi-au putut permite o vacanţă în perioada verii să vină în Călimăneşti, Olăneşti sau Govora.

Clima blândă a Govorei, toamnele calde, pădurile din apropiere, plimbările terapeutice până la curături, sunt atâtea atracţii pentru turiştii care vor dori să vină aici în această perioadă. Deja proprietarii de pensiuni au redus preţurile şi au diversificat oferta.
A declarat primarul din Govora, Mihai Mateescu

Şi edilul din Călimăneşti, Florinel Constantinescu, aşteaptă turiştii de toamnă:
Chiar dacă nu a fost vară decât o lună din cauza capriciilor vremii, nu pot spune că staţiunea nu a fost căutată. Sunt turişti care vor să mai vină şi în perioada de toamnă. Aici toamna este mai lungă, iar spectacolul pe care îl oferă natura pe creasta Coziei nu poate fi decât un argument pentru drumeţii şi plimbări în aer liber.

Proprietarii de pensiuni din Olăneşti au pregătit pachetel promoţionale încă de la sfârşitul lunii trecute.  
În această toamnă organizaţia patronală din turism a lansat o serie de programe cu preţuri reduse, pentru perioada 14 septembrie – 15 decembrie, prin care turiştii se pot caza cu 330-540 de lei timp de şase nopţi, cu mic dejun sau două mese pe zi într-o staţiune balneară sau pot sta zece zile, cu toate mesele incluse, plătind între 710 lei şi 830 lei, după cum arată AGERPRES.

Astfel, programul “O săptămână de refacere” oferă turiştilor şase nopţi de cazare şi două proceduri pe zi şi costă 330 de lei de persoană la două stele, cu mic dejun, şi 470 de lei cu două mese pe zi, iar la trei stele preţul urcă la 360 de lei, doar cu masa de dimineaţă şi la 540 de lei cu demipensiune.

Un alt program,  “Decada balneară”,  presupune că turistul va trebui să plătească pentru un sejur de zece zile, cu toate mesele incluse şi două proceduri de tratament pe zi 710 lei la două stele şi 830 de lei la trei stele.
Programul, ‘Hai la băi!’, cu cinci nopţi de cazare cu pensiune completă şi două proceduri/zi, costă 625 de lei la două stele şi 750 de lei la trei stele.

În fine, cel de-a patrulea program, ”Wellness balnear“, presupune trei nopţi de cazare, două zile de demi-pensiune, o masă festivă, acces la piscine, saună şi sală de sport, două proceduri tip wellness (masaj sau şedinţă de întreţinere facială/cosmetică) este disponibil cu 625 de lei de persoană pentru hotelurile de două stele şi cu 650 de lei de persoană pentru patru stele.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol