Oprea pe patru la DecaNation

Redactia

Pe Stade du Lac de Maine din Angers (Franţa) s-a disputat competiţia de atletism DecaNation, victoria în acest an revenind SUA, urmată de Franţa şi Rusia. Printre sportivii invitaţi să participe la această competiţie au figurat şi şase românii, care au făcut parte din selecţionata Balcanilor care la finalul concursului s-a clasat pe locul cinci.
Cel mai bun rezultat al românilor i-a revenit Alinei Rotaru care s-a clasat pe locul doi la săritura în lungime, fiind învinsă doar de dubla campioană europeană, reprezentanta gazdelor, Eloyse Lesueur. Alina Rotaru a reuşit o săritură de 6,47 m (faţă de 6,79 m ai campioanei continentale).
Un meritoriu loc trei a fost ocupat de Mirela Lavric, la 800 m , cu timpul de 2.07.70 min., în timp ce triplusaltistul Marian Oprea, de la Clubul Sportiv Municipal Craiova s-a clasat al patrulea, cu 16,43 m. La 400 m, Bianca Răzor a fost a cincea, (53.88 sec.), în timp ce Andreea Ogrăzeanu (11.69 sec.) şi Florina Pierdevară, de la CSU Craiova (4.23.18 min) au terminat pe locul 6 la 100 m, respectiv 1.500 m.

Competiţia, devenită deja tradiţională, este organizată de Federaţia franceză de atletism, cu participarea sportivilor din ţara gazdă şi a altor mari puteri din sportul olimpic numărul unu, precum şi din ţări sau regiuni (cum este cazul echipei Balcanilor, pentru a doua oară consecutiv), în program figurând câte 10 probe, la masculin şi feminin. Clasamentul final al DecaNation 2014: 1. SUA — 114 puncte; 2. Franţa — 112 p; 3. Rusia — 108 p; 4. Ucraina — 81 p; 5. Echipa Balcanilor — 67 p; 6. Japonia — 48 p; 7. China — 47 p.
Selecţionata Balcanilor este stabilită de Asociaţia federaţiilor de atletism din această regiune (ABAF), organizaţie care cuprinde 15 ţări.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol