Debut nefast pentru cele două echipe doljene din C3 şi C4. La Podari, în seria a III-a, ACS Podari a fost învinsă scor 0-1(0-0) de FCM Târgovişte. După o ocazie uriaşă irosită de căpitanul din acest joc Costinel Răduţ, care a reluat cu capul milimetric pe lângă poartă, podărenii au primit gol în minutul 75.
Golul primit i-a debusolat, oaspeţii ratând o mare ocazie cu poarta goală. Spre finalul jocului elevii lui Victor Naicu au ratat două ocazii rarisime prin Cristi Niculescu, acesta nereuşind să reia în poarta goală centrările venite de pe partea stângă de la Luncan. Dezamăgirea a fost cu atât mai mare, mai ales că tribuna arenei din Podari a fost aproape plină.
Nu am prins cea mai bună zi şi din păcate am pierdut. Îmi pare rău pentru că am avut ocazii, dar nu am putut marca. Era bine să începem cu un rezultat pozitiv sezonul.
A declarat la finalul partidei Victor Naicu
Antrenorul Podariului a trimis în teren formula: Nedelcovici – Stoian, Cr. Preda, Dina, Stănia – Orban, Murgan (46 Stoica, 73 Luncan), Crângoiu, Răduţ – Cr. Niculescu, Poenaru (85 Ciocârlă). Runda viitoare Podariul va juca în deplasare, la Titu, cu echipa locală Urban, grupare antrenată de fostul jucător al Stelei, Adrian Neaga.
Debutantă în liga a III-a, ACSO Filiaşi a fost învinsă, în meciul de la Braloştiţa, de Naţional Sebiş. 1-2 a fost scorul final, iar golul filieşenilor a venit în minutul 80 fiind opera lui Ştoiu.
La ACSO, tehnicianul Gigi Ciurea a folosit 11-le: Lascu – Ianâcu, Vulpe, Lupu, Neacşu – Creţu, Hrelea, Ştoiu, Dumitraşcu – Bălă, Pârvuică. Pe parcusul meciului au mai intrat fost introduşi Răducanu, Celea, Cruşoveanu şi Pais.
Am luat goluri pe greşeala noastră. Sebişul nu a impresionat cu nimic fiind o echipă speculant în timp ce noi am ratat mult, portarul lor fiind în zi de graţie. Sper să avem mai mult noroc la meciurile viitoare.
A declarat fundaşul central al grupării de Filiaşi, Robert Vulpe, cel care a sosit în acestă vară de la Granitas Klaipeda , din prima ligă lituaniuană. ACSO Filiaşi va întâlni în următorul meci, în deplasare, pe Vulturii 2009 Lugoj
–––
SERIA III-a, ETAPA 1
Chindia Târgovişte – Urban Titu 2-0
D. Popa (70), Cherchez (85)
ACS Podari – FCM Târgovişte 0-1
Mihăilă (75)
CN Dinicu Golescu – FC Afumaţi 0-5
Ionică (6, 12, 27, 70), Voican (85)
CS Ştefăneşti – CS Vişina Nouă 2-1
Iancu (55), Ionică (84) / Blaga (39)
Sporting Roşiori – SCM Argeşul Piteşti 4-0
Urâtu (10, 42), Dicu (70), Bocănete 78
AFC Astra II Giurgiu – Concordia II Chiajna amânat pentru 2 septembrie 2014, ora 17.
Inter Clinceni – Atletic Bradu nu s-a disputat deoarece prima ambulanţă nu era dotată corespunzător iar a doua a sosit după expirarea celor 15 minute acordate regulamentar.