Purtător de cuvânt al PSD şi al candidatului la preşedinţia ţării, Victor Ponta, fost Ministru al Transporturilor, Dan Şova este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul în care se fac cercetări privind contracte încheiate de firma “Şova şi asociaţii” cu complexurile Turceni şi Rovinari.
Şova s-a prezentat ieri la DNA, iar ulterior procurorii au emis comunicatul de presă în care au anunţat că s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta, dar şi faţă de Dumitru Cristea, fost şef la CET.
“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de: CRISTEA DUMITRU, la data faptelor director general şi ordonator de credite al Complexului Energetic Turceni (C.E.T), în sarcina căruia s-au reţinut cinci infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, din care una în formă continuată; ŞOVA DAN-COMAN, la data faptelor reprezentant legal al SCA „Şova şi Asociaţii”, în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. “ – DNA
Ce spun procurorii:
1. În legătură cu faptele reţinute în sarcina suspectului Cristea Dumitru:
– în calitate de director general şi ordonator de credite al Complexului Energetic Turceni CET, suspectul Cristea Dumitru a încheiat cu SCA „Şova şi Asociaţii”, la data de 23 iulie 2007, un contract de asistenţă juridică şi la data de 29 decembrie 2007, un act adiţional la acel contract, prin încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice şi a celor privind buna gestiune financiară, astfel încât SCA „Şova şi Asociaţii” a reprezentat CER în litigii de drept comun, conduită care a prejudiciat CET cu suma de 644.075,60 lei prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiţii, proporţional cu sumele plătite nelegal şi corelativ obţinerii de foloase necuvenite de către SCA „Şova şi Asociaţii”.
– în calitate de director general şi ordonator de credite al CET, a încheiat în data de 1 noiembrie 2007, un act adiţional (pentru reprezentarea în litigiul CET vs. Electrica), la contractul de asistenţă juridică din 23 iulie 2007, prin încălcarea dispoziţiilor privind buna gestiune financiară, cu SCA „Şova şi Asociaţii”, contract în urma căruia CET a fost prejudiciat cu suma de 1.142.400 lei corelativ obţinerii unui folos necuvenit în acelaşi cuantum de către SCA „Şova şi Asociaţii”.
– în calitate de director general şi ordonator de credite al CET, a încheiat la data de 13 februarie 2008, un alt contract de asistenţă juridică cu SCA „Şova şi Asociaţii” (relativ la litigiul CET vs. ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA), prin încălcarea dispoziţiilor privind buna gestiune financiară, contract în urma căruia CET a fost prejudiciat cu suma de 1.242.018 lei, corelativ obţinerii unui folos necuvenit în acelaşi cuantum de către SCA „Şova şi Asociaţii”.
– în calitate de director general al CET, în data de 18 februarie 2008, fără a avea mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administraţie şi prin nerespectarea dispoziţiilor date în sarcina directorului general prin ordinul Ministerului Economiei şi Comerţului, a încheiat cu ICM o tranzacţie prin care CET se obliga să achite către ICM suma totală de 69.520.556 lei în termen de cinci ani, conduită infracţională în urma căreia CET a fost prejudiciat prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiţii, proporţional cu sumele plătite nelegal în cuantum de 47.505.713,13 lei, lichidatorului judiciar
– în calitate de director general al CET, în data de 27 noiembrie 2007, fără a avea mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administraţie, a încheiat cu reprezentanţii Electrica, tranzacţia relativă la obiectul unui litigiu comercial (CET vs. Electrica), tranzacţie prin care CET a fost prejudiciat cu suma totală de 20.565.468,10 lei, reprezentând penalităţile de întârziere la plata energiei electrice la care s-a renunţat (20.222.761,10 lei) şi jumătate din taxa de timbru achitată (342.707 lei), corelativ obţinerii unui folos necuvenit de către Electrica în cuantum egal cu suma la care s-a renunţat, mai puţin jumătate din taxa de timbru (342.707 lei).
Prejudiciul cauzat Complexului Energetic Turceni (CET) prin activităţile descrise se ridică la suma de peste 71 milioane lei.
2. În legătură cu faptele reţinute în sarcina suspectului Şova Dan-Coman,
– În perioada ianuarie – 13 februarie 2008, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CET şi ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Cristea Dumitru să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal, la data de 13 februarie 2008, contractul de asistenţă juridică între CET şi SCA „Şova şi Asociaţii”; de asemenea, a conceput termenii şi condiţiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA „Şova şi Asociaţii”, obţinând folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes).
– În perioada 2 octombrie – 1 noiembrie 2007, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CET şi Electrica, a insistat pe lângă Cristea Dumitru să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal un act adiţional la contractul de asistenţă juridică; de asemenea, a conceput termenii şi condiţiile respectivului act adiţional, totodată semnându-l din partea SCA „Şova şi Asociaţii”, obţinând folos necuvenit pentru societate de 1.142.400 lei (inclusiv onorariul de succes).
– În perioada ianuarie – 14 februarie 2008, cu ştiinţă, în contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) şi ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă directorul general al CER, să încheie un contract de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, contribuind astfel la decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistenţă juridică, la data de 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari CER şi SCA „Şova şi Asociaţii”. De asemenea, a conceput termenii şi condiţiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA „Şova şi Asociaţii”, contract în urma căruia societatea de avocaţi a obţinut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes).
Potrivit DNA, suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea SCA „Şova şi Asociaţii”, ca urmare a contractelor de asistenţă juridică încheiate cu cele două complexe energetice, Turceni şi Rovinari, este estimată la valoarea de 3.455.754 lei. În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Ciurel – trei fapte de abuz în serviciu
Ieri după-amiază a apărut şi informaţia potrivit căreia în acest dosar este cercetat şi Laurenţiu Ciurel, actualul şef al Complexului Energetic Oltenia. Ciurel este acuzat de trei fapte de abuz în serviciu, care ar fi fost comise în perioada în care era director al Direcţiei de Dezvoltare de la C.E.T. Rovinari. Potrivit unor surse, acestuia nu i-au fost prezentate încă învinuirile ce i se aduc şi din acest motiv numele său nu apare în comunicatul emis ieri de DNA.
Pe surse, şi Ponta a luat
Şi numele premierului Victor Ponta a fost menţionat în legătură cu ilegalităţile de la cele două complexuri energetice. Presa centrală a relatat în iunie 2011 că un control efectuat de ANAF la complexurile energetice Turceni şi Rovinari ar fi demonstrat că firma de avocatură condusă de senatorul Dan Şova, din care a făcut parte şi Victor Ponta ca “senior partner”, a încasat ilegal 4,4 milioane de lei.
Potrivit relatărilor presei, în raportul făcut de ANAF se concluzionează că mai mult de jumătate din banii încasaţi de SCA “Şova şi Asociaţii” de la Turceni şi Rovinari – 4,4 milioane de lei din 7,1 milioane, au fost plătiţi necuvenit în baza unor contracte întocmite defectuos, prin încălcarea prevederilor OUG 34/2006, privind achiziţiile publice, scrie MEDIAFAX.
La câteva zile, preşedintele PSD, Victor Ponta, a trimis declaraţiile de venit pe anii 2007 şi 2008 la ANAF. El a susţinut că nu au fost constatate nereguli. Presa centrală însă, a arătat că ANAF a sesizat DNA în legătură cu cele două contracte. Ieri, Şova a fost chemat la DNA.
După abuzuri, proxenetism
Între timp, un alt scandal petrecut la actualul Complex Energetic Oltenia ţine în priză autorităţile. Este vorba de angajatul de la mina Roşiuţa acuzat de proxenetism.
Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a anunţat marţi, printr-un comunicat de presă, măsurile luate împotriva persoanelor cu atribuţii în desfăşurarea activităţii lui Aristică Benoni Bejinaru, angajat al unităţii, arestat pentru proxenetism.
Astfel, comisia de cercetare disciplinară a luat o serie de măsuri aprobate marţi de conducerea societăţii, printre sancţiuni numărându-se desfacerea contractului de muncă a conducătorului formaţiei de lucru de la UMC Roşiuţa, unitate la care Bejinariu era angajat, dar şi reducerea cu 10% a salariului de bază pentru o perioadă de trei luni a inginerului şef mecanic de la aceeaşi subunitate minieră.
”Referitor la cercetarea disciplinară a salariaţilor UMC Roşiuţa cu atribuţii privind desfăşurarea activităţii, în perioada 2011 – 2014, a salariatului Aristică Benoni Bejinaru, conducerea CE Oltenia a dispus cercetarea disciplinară prealabilă a următorilor salariaţi: Ghica Ion – şef Unitate Minieră de Carieră Roşiuţa, Caragea Mihai – inginer şef mecanic UMC Roşiuţa, Stelescu Nicolae – şef Birou Evidenţă Gestiuni Patrimoniu UMC Roşiuţa, Cojocaru Constantin – conducător formaţie de lucru UMC Roşiuţa, Raicu Nicolae – conducător formaţie de lucru UMC Roşiuţa, Haiducescu Eleodor Ion – conducător formaţie de lucru UMC Roşiuţa; Ardeiu Răzvan Remus – adjunct şef Secţie Mecanică UMC Roşiuţa, Popescu Emil Claudiu – şef Secţie Mecanică UMC Roşiuţa, Arbănaş Mihaela Florentina – economist Compartiment Resurse Umane UMC Roşiuţa şi Gheorghescu Florentin Nicu – conducător formaţie de lucru UMC Lupoaia”, se arată în comunicatul de presă.
Totodată, conducerea CEO a aprobat şi măsurile propuse de comisia de cercetare disciplinară prealabilă, arată AGERPRES.
”Desfacerea disciplinară a Contractului Individual de Muncă a salariatului Cojocaru Constantin, reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 3 luni pentru salariatul Caragea Mihai, avertisment scris pentru salariata Arbănaş Mihaela Florentina, precum şi constatarea tardivităţii aplicării unei sancţiuni disciplinare pentru salariaţii Gheorghescu Florentin Nicu, Raicu Nicolae şi Haiducescu Eleodor Ion, dar şi continuarea cercetării disciplinare pentru stabilirea tuturor situaţiilor de încălcare a normelor legale, a regulamentelor şi a dispoziţiilor interne, în vederea aplicării unor sancţiuni disciplinare în raport cu gravitatea faptelor săvârşite pentru salariaţii Ghica Ion, Stelescu Nicolae, Ardeiu Răzvan Remus şi Popescu Emil Claudiu”, se mai precizează în comunicatul de presă.
Reamintim că angajatul CEO, pe post de lăcătuş mecanic, Bejinaru Aristică Benoni, de 36 de ani, şi complicele acestuia Bejat-Muja Casian, de 29 de ani, au fost arestaţi preventiv la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unor percheziţii efectuate de procurorii DIICOT.
Potrivit procurorilor, din 2010 şi până pe 31 iulie 2014, Bejinaru a avut ca principală preocupare comiterea de fapte de trafic de persoane şi proxenetism, fără să excludă infracţiuni de trafic de minori. Concret, acesta ducea “fetiţe” şefilor, pentru a obţine diverse favoruri.







