Încă o experienţă dureroasă pentru Theo Matican

Redactia

În urmă cu câteva zile, Theo Matican a luat parte la concursul de ciclism organizat la Bucureşti de Alex Ciocan, sub denumirea de Road Grand-Prix. Sportivul special al Craiovei a început cu dreptul cursa, dar a terminat-o cu sânge pe cască. La o curbă, când a încercat să vireze Theo a intrat într-un alt participant la cursă şi în urma ciocnirii s-a lovit cu capul de bordură. Însă nefericitul incident nu l-a oprit pe acesta să termine cursa. După ce s-a ridicat, ajutat de tatăl său, Theo a continuat să pedaleze până a trecut linia de sosire şi a câştigat cursa. La finalul competiţiei, a fost premiat de către organizator, Alex Ciocan, un fost ciclist de anvergură al României, pentru activitatea sa de până acum şi ambiţia, determinarea de care a dat dovadă, fiind un exemplu de urmat pentru toţi.

Accidentat, Theo a mers până la finish

După efectuarea unor analize medicale, se pare că Theo ar fi suferit o mică comoţie din cauza loviturii, dar nu este ceva grav şi după o scurtă perioadă de recuperare va fi totul în regulă.

„Am fost la un concurs la Bucureşti, dar din nou am avut ghinion şi Theo a căzut. În fine, Theo a vrut să se ridice şi să termine cursa. Cu excepţia accidentului, unul neaşteptat deoarece mergea destul de încet, a fost o cursă frumoasă. La final a primit şi un premiu şi a fost foarte încântat. Va urma o competiţie asemănătoare la Râmnicu-Vâlcea, organizată tot de Alex Ciocan şi după etapele de cupă europeană, la Praga şi la Belgrad. În Serbia vom merge sigur, dar în Cehia să vedem dacă vom obţine sponsorizări pentru a putea participa,” a declarat Sorin Matican, tatăl lui Theo.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol