Întrunirea reprezentanţilor formaţiilor doljene de fotbal, ce s-a ţinut sâmbătă dimineaţă în incinta Facultăţii de Mecanică, s-a lăsat cu mai multe decizii importante pentru viitorul sezon. În primul rând s-a validat noul sistem competiţional pentru Liga a IV-a, care va fi compus în stagiunea din acest an din 12 echipe. Campionatul se va desfăşura în sistem tur-retur, programul regulat fiind urmat de o fază de play-off şi play-out, în care vor intra primele şase clasate, respectiv ultimele şase. De asemenea, s-au stabilit şi împerecherile pentru primele trei etape, sezonul urmând să debuteze sâmbata viitoare.
Un alt aspect important al şedinţei a fost alegerea unui nou vicepreşedinte, pentru care s-a pregătit un vot secret, iar toţi cei 129 de membri prezenţi în sală au depus biletele de vot într-o urnă. Lupta pentru fotoliul liber de la AJF Dolj s-a dat între Pâncu Bogdan şi Stănescu Horaţiu. După numărarea tuturor voturilor, sorţi de izbândă a avut Pâncu Bogdan care a devenit noul „vice” de la forul fotbalistic doljean. Tot în staff-ul administrativ a fost completat şi comitetul executiv, cu câte un membru care să reprezinte fiecare ligă.
Astfel, pentru Liga a IV-a a fost ales Naicu Daniel, reprezentantul Ligii a V-a va fi Dumitraşcu Ilie, pentru Liga a VI-a Pungă Marius va fi în comitetul executiv, în timp ce de juniori se va ocupa Papa Marcel. Dat fiind faptul că arbitrul craiovean Sebastian Colţescu a renunţat la postul de secretar general, la şedinţa de sâmbătă a membrilor AJF s-a decis şi un înlocuitor pentru acest post. De acum înainte, scaunul de secretar general îl va ocupa Barbu Aurel. În legătură cu restul punctelor aflate pe ordinea de zi, toate deciziile au fost acceptate în unanimitate.
–––-
PROGRAM LIGA A IV-A
ETAPA I
Ştiinţa Malu Mare – CSU II
Progresul Segarcea – Vânătorul Desa
Viitorul Cârcea – Victoria Celaru
Dunărea Bistreţ – Dunărea Bechet
Unirea Leamna – Recolta Ostroveni
Dunărea Calafat – Amaradia Melineşti
ETAPA A II-A
CSU II – Progresul Segarcea
Victoria Celaru – Ştiinţa Malu Mare
Dunărea Bechet – Viitorul Cârcea
Recolta Ostroveni – Dunărea Bistreţ
Amaradia Melineşti – Unirea Leamna
Vânătorul Desa – Dunărea Calafat
ETAPA A III-A
Progresul Segarcea – Victoria Celaru
Ştiinţa Malu Mare – Dunărea Bechet
Viitorul Cârcea – Recolta Ostroveni
Dunărea Bistreţ – Amaradia Melineşti
Unirea Leamna – Dunărea Calafat
CSU II – Vânătorul Desa

