În perioada sezonului estival, comisarii CJPC Dolj au demarat acţiuni de control pentru verificarea legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorului la operatorii economici care desfăşoară activitatea în zonele de agrement şi în centrele comerciale din judeţul Dolj şi din Craiova.
Comisarii de la Protecţia Consumatorului au întreprins 54 acţiuni de control tematic şi au aplicat 28 amenzi contravenţionale în valoare de 38.000 lei.
Au fost verificate ştrandurile, piscinele, bazinele de înot, water-parkuri, în acest sens au fost verificaţi cinci operatori economici şi s-au constatat nereguli la toţi cei cinci operatori verificaţi, au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, dintre care 4 avertismente şi o amendă contravenţională în valoare de 1000 lei.
Au fost scoase de la comercializare aproximativ 2000 litri de băuturi răcoritoare
Reprezentanţii de la Protecţia Consumatorului au efectuat o acţiune tematică privind modul de respectare a prevederilor legale, de conformitate şi modul de etichetare, de prezentare a băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor din fructe.
Au fost verificaţi 18 agenţi economici, iar la 16 dintre aceştia s-au constatat abateri. Produsele controlate au fost în valoare de 3.443 lei, iar valoarea produselor cu deficienţe a fost în valoare de 3.200 lei.
Urmare deficienţelor constatate s-a dispus oprirea temporară a 1896 litri de băuturi răcoritoare şi a 175 litri de suc de fructe pentru abateri de la legislaţia privind protecţia consumatorilor, au fost aplicate 16 sancţiuni din care 15 amenzi contravenţionale în valoare de 28.700 lei şi un avertisment.
Gheorghe Marinescu, comisar şef Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dolj
De asemenea au fost verificate dacă se respectă drepturile consumatorilor în unităţile de cazare turistică şi alimentare publică aferentă.
Dintr-un număr de cinci unităţi de cazare turistică şi de alimentaţie publică aferentă s-au găsit abateri la patru dintre aceştia.
Urmare deficienţelor constatate a fost oprită temporar prestarea activităţii unui operator economic până la remedierea deficienţelor precum şi oprirea temporară de la utilizarea în prepararea mâncărurilor şi a produselor, pentru încălcarea legislaţiei privind protecţia consumatorului.
Gheorghe Marinescu, comisar şef Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dolj
În plus, nici terasele din centrul Băniei nu au scăpat de controlul comisarilor de la Protecţia Consumatorului. Au fost aplicate zece amenzi contravenţionale în valoare de 12.000 lei şi două avertismente. Firmele au fost sancţionate pentru neafişarea telefonului consumatorului, pentru liste de meniu incomplete sau pentru faptul că nu se putea constata dacă produsele sunt în termen de valabilitate sau au fost păstrate în condiţii optime.
S-au găsit abateri privind modul de etichetare al produselor, lipsa etichetei sau etichetă incompletă lipsind numele/adresa producătorului/importatorului, compoziţie, condiţii de păstrare-conservare, data fabricaţiei, termenul de valabilitate. Totodată, s-a descoperit că se comercializau produse expirate, nu erau păstrate în condiţiile optime de temperatură, nu erau respectate nici clauzele contractuale, astfel erau afectate interesele economice ale consumatorilor.
Comisarii OPC anunţă că acţiunile de supraveghere şi control al pieţei vor continua în tot sezonul estival pentru a preîntâmpina încălcări ale legislaţiei privind protecţia consumatorului în vederea asigurării sănătăţii şi integrităţii consumatorilor.







