Ungureanu, cu pumn de argint

Redactia

Deşi practică boxul de mai puţin de 2 ani, sportiva pregătită de Dumitru Cipere a reuşit să cucerească argintul la Campionatul European de Juniori. La Assisi, în Italia, Ungureanu a fost învinsă, la puncte, decizie 3-0, în finala categoriei 63 kg, de  poloneza Adranna Jadrzejzyk. România a cucerit două medalii de argint şi două de bronz la actuala ediţie a Europenelor, bilanţ la care a contribuit astfel şi severineanca.

Ungureanu practică boxul de un an şi jumătate şi a cucerit deja două medalii de aur la Campionatele Naţionale de juniori. Acum a fost pentru prima dată când a participat la o competiţie de asemenea anvergură. Speram să prindă podiumul, fiindcă e o sportivă cu calităţi. Era greu să ia şi aurul, fiindcă a întâlnit în finală o fată cu mai multă experienţă, care a boxat anul trecut şi la Mondiale. Ungureanu are 16 ani şi de-abia în 2015 va merge şi ea la Mondiale. Eu cred ca va confirma şi acolo, iar pe viitor va prinde o medalie atât la tineret, cât şi la seniori.
A spus Cipere

Pugilista Ionela Denisa Ungureanu a devenit cea de-a doua componentă a clubului severinean care a cucerit o medalie în acest an la Europene, după argintul adus de  luptătoarea Suzana Georgiana Şeicariu, la cadeţi.

CSM Drobeta începe să aducă medalii şi pe plan internaţional. Am luat la lupte, acum la box. Sper să urmeze şi la celelalte discipline.
A spus directorul clubului de la Dunăre, Eusebio Urucu

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol