La nici 14 ani, severineanca Luminiţa Giorgiana Tutunaru se poate lăuda cu peste 15 turnee câştigate, majoritatea de categoria I. Din cauza problemelor financiare, talentata tenismenă a ratat mai multe competiţii şi a fost la un pas să abandoneze activitatea sportivă. Încă legitimată la clubul de tenis “Allessio Pascali” din Dr. Tr. Severin, Luminiţa practică şi atletismul la CSM Drobeta. Deşi în luna februarie obţinuse calificarea la faza naţională, în probele de 400 şi 800 metri, clubul severinean nu a avut bani s-o trimită la finala de la Bucureşti, unde avea şanse la medalie, după ce în 2013 se clasase pe locul al V-lea, la 13 sutimi de secundă de podium. În urmă cu o săptămână, eleva de la Şcoala Generală nr.14 a câştigat şi crosul “Zilei olimpice”, organizat de DJST Mehedinţi, la Pădurea Crihala.
Dacă autorităţile locale de la malul Dunării nu au sprijinit-o, salvarea Luminiţei a venit TC Elite Târgu-Jiu, club de tenis pe care îl va reprezenta din toamnă.
Mama a lucrat la Hidroserv şi a rămas şomeră, iar ai mei, care oricum făceau eforturi mari, nu şi-au mai permis să mă trimită la turnee. Domnul Ilie Ilinca, de la clubul Elite, mi-a plătit deplasarea la naţionalele de la Bucureşti, dar şi la turneele din Croaţia şi Albania, unde am trecut de calificări şi m-am oprit în optimile de finală, iar acum mi-a oferit şi cazare în Târgu-Jiu, unde am şi început să mă antrenez. Din toamnă mă voi muta acolo şi cu şcoala. Am fost dorită şi la Cluj, dar distanţa de casă era prea mare. Din păcate, în Severin nu mai puteam continua. Iarnă de-abia aveam pe unde să mă antrenez. Mulţumesc oricum doamnei antrenoare Frimu şi domnului Pătraşcu, care m-au mai sprijinit.
A explicat Luminiţa
Fostă numărul 1 naţional la U12, Tutunaru ocupă în prezent locul 13, iar la sfârşitul săptămânii trecute a făcut pereche cu gorjeanca Iulia Ilinca, la turneul de dublu de la Govora, pe care l-au încheiat pe locul secund, după ce s-au retras în finală. Pe 7 iulie, severineanca va participa la un turneu în Cehia, după care va încerca să prindă careul de aşi în Austria.







