Naţionala de volei masculin a României se află cantonată din nou la Craiova. După cum am mai spus, selecţionerul Dan Pascu şi-a adus elevii în superba sală Polivalentă din Craiova pentru a pregăti meciurile din cadrul Ligii Europene, competiţie care reuşeşte formaţii naţionale cu scopul de a oferii meciuri internaţionale care să crească valoarea jucătorilor. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă s-a vorbit despre calificarea la EURO 2015 dar şi despre ceea ce urmează.
Alături de Dan Pascu au fost prezenţi la întâlnirea cu media locală jucătorii Dan Borota şi Cristian Bartha.
Ne-am reunit pe 26 aprilie, la doar câteva zile după încheierea campionatului. A fost o perioadă scurtă de acomodare, am încercat să facem o formulă de joc din mers. Am fost la turneul din Ungaria, pe care l-am câştigat cu victorii pe linie, apoi am început turneele oficiale de calificare. Primul a fost în Muntenegru unde am continuat linia evoluţiilor bune dar din păcate am avut o singură victorie, cu Muntenegru. În Croaţia am avut evoluţii şi mai bune, s-a văzut faptul că am jucat câteva meciuri împreună. Am pierdut în prima zi cu Croaţia, o echipă care până la urmă s-a calificat la Euro de pe primul loc, iar în a doua zi am obţinut o victorie de răsunet cu Olanda. A surprins pe toată lumea, chiar şi pe noi. Am bătut de o manieră categorică, cu 3-0, o forţă a voleiului, o echipă pe care naţionala României nu o mai bătuse de peste 30 de ani. În ultima zi a turneului, trei echipe aveau şanse la locul doi. Din păcate am pierdut cu Muntenegru, cu 3-2. Concluzia fiind aceea că evoluţia jucătorilor a fost bună. A fost o grupă cu echipe echilibrate. Nu ne rămâne decât experienţa câştigată, încrederea şi speranţa că anul viitor lucrurile vor fi mai bine organizate şi nu vom porni de la zero.
A declarat în deschiderea discuţiilor Dan Pascu
Referitor la meciurile cu Grecia de la Craiova selecţionerul a comentat laconic spunând că nu are informaţii prea multe despre adversar pentru că sigur vor exista schimbări în lotul acestora dar că echipa sa va lupta pentru fiecare minge.
De o săptămână suntem în pregătire pentru Liga Europeană, o competiţie în care majoritatea naţionalelor schimbă generaţiile, caută formule de echipă, promovează tineri. Câştigătoarea se califică în Liga Mondială. Patru jucători nu mai fac parte din prima perioadă a pregătirii, Lică, Şoloc, Feher şi Gheorghiţă. Am adus alţi jucători pe care vreau să-i testez, am adus doi jucători de la lotul de tineret care s-a calificat la Europene. Este vorba de Vologa şi Aciobăniţei pe care Vreau să-i folosesc la jocuri pentru a le da încredere şi a face schimbul de mâine la naţională. Vineri şi sâmbătă jucăm la Craiova cu Grecia, despre care nu ştim prea multe iar săptămâna viitoare mergem în Azerbaijan, peste două săptămâni jucăm cu Muntenegru, apoi în Polonia, între 26 şi 28 iulie.
A mai spus Dan Pascu
Referitor la echipa de club Pascu nu a dat prea multe detalii spunând că de săptămâna viitoare vor fi aduse la cunoştinţa media şi noutăţile legate de aceasta.
Atmosferă bună la lot
Prezenţi la conferinţa de presă alături de selecţioner Dan Borota şi Cristian Barha s-au dovedit extrem de joviali şi deschişi. Cu mai mare experienţă, Borota, un jucător foarte apreciat în Bănie după o jumătate de sezon petrecut aici a deschis discuţiile.
Anul acesta am avut nişte meciuri foarte bune. Avem patru sau cinci seturi încheiate la diferenţă de două puncte. Cred că ne-a lipsit un pic de şansă pentru a le tranşa în favoarea noastră. Am arătat că putem să ne batem cu echipe mari, Croaţia, Olanda, iar în anii ce vin cu multă muncă şi seriozitate putem spera la turnee finale. Am fost motivaţi, s-a văzut dorinţa de victorie, dar seturile pierdute la limită au fost mai dureroase decât să pierd cu 3-0. Am fost şi voi fi tot timpul mândru că pot juca pentru România. Din 2006 sunt prezent la convocări şi dacă adun vacanţa din ultimii şapte ani nu strâng o jumătate de an, dar o fac pentru că îmi place.
A declarat valorosul jucător
Dacă am fi stat mai mult împreună ar fi fost mai bine. De când sunt la naţională cred că au fost cele mai bune turnee şi am adunat cele mai multe puncte. Până acum nu făceam mai mult de trei puncte. Este ceva pozitiv pentru viitor. Sunt şanse să creştem atât timp cât federaţia va face un timp cât mai mare de pregătire şi campionatul se va termina mai repede.
A declarat la rândul său Cristian Bartha, jucător care de la nivelul junioratului a jucat doar la echipe din străinătate
De reţinut este că ambii voleibalişti, de o valoare incontestabilă sunt liberi de contrat.
În ceea ce-l priveşte pe Dan Borota a şi spus cĂ are o slăbiciune pentru Craiova şi oricând s-ar întoarce în Bănie dacă există o ofertă viabilă:
Am stat o jumătate de an la Craiova. A fost o perioadă foarte plăcută în cariera mea cu atât mai mult cu cât publicul m-a apreciat. Sunt liber de contract şi oricând pot să revin la Craiova.







