Zece elevi de la o şcoală din comuna gorjeană Berleşti au ajuns, ieri, la spital intoxicaţi. Copiii consumaseră lapte oferit prin programul “Laptele şi cornul”. Potrivit AGERPRES, edilul comunei spune că laptele distribuit în şcoli nu avea termenul de valabilitate expirat.
Am trimis copiii la spital. Nu ştim ce s-a întâmplat, a fost un lot de lapte care era în termen de valabilitate. Nu ştiu dacă a fost depozitat în mod necorespunzător pentru că prima mea grijă au fost copiii, mai departe îşi vor face treaba cei care răspund de lucrurile astea. Ştiu că laptele e pasteurizat, iar termenul era încă valabil.
A spus Maria Dumitraşcu, primarul comunei Berleşti
Cei zece copii au fost duşi cu ambulanţa la Spitalul din Tâgu-Cărbuneşti.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj vor demara o anchetă epidemiologică în acest caz, urmând să fie luate probe din produsele lactate pentru a se efectua analize de laborator.







