Primăria Municipiului Craiova şi Penitenciarul Craiova organizează până pe 30 mai 2014 expoziţia cu vânzare de obiecte realizate de deţinuţi şi expuse în standul amenajat pe aleile din jurul Muzeului de Etnografie (Casa Băniei). Expoziţia “Răi şi buni” este organizată cu ocazia desfăşurării Zilelor Craiovei.
Obiectele expuse sunt realizate de 30 de deţinuţi care au participat la ateliere ocupaţionale – pictură pe sticlă, cusut goblen, broderie şi confecţionare articole din lemn. Activitatea desfăşurată de sectorul Reintegrare Socială din Penitenciarul Craiova face parte din Campania de informare şi sensibilizare a comunităţii cu privire la problematica reintegrării sociale a deţinuţilor. Expunerea obiectelor realizate de deţinuţi este o ocazie de evidenţiere a eforturilor depuse de aceştia pentru reintegrare socială precum şi de valorificare a aptitudinilor artistice.
Totodată o expoziţie cu vânzare poate fi o sursă de autofinanţare a activităţilor de atelier ocupaţional, în contextul în care bugetul unităţii nu asigură materialele necesare.